Tânără din Republica Moldova returnată de pe teritoriul României

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţiştii Biroului pentru Imigrări al Judeţului Brăila din cadrul Oficiului Român pentru Imigrări au desfăşurat o acţiune pe linia combaterii şederii ilegale a străinilor pe raza de competenţă, ocazie cu care a fost depistată cu şedere ilegală o tânără, în vârstă de 21 de ani, din Republica Moldova.

În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au stabilit că aceasta a intrat în România în luna ianuarie, în baza unei vize de scurtă şedere, în scop de vizită, iar la expirarea termenului legal de şedere nu a părăsit teritoriul ţării.


Ca urmare a celor constatate, pe numele ei a fost emisă decizie de returnare de pe teritoriul României, prin care este obligată să părăsească ţara, în termen de 15 zile, şi a fost sancţionată contravenţional, cu amendă în valoare de 400 de lei, în conformitate cu prevederile O.U.G. 194/2002 (republicată), privind regimul străinilor în România.


Oficiul Român pentru Imigrări, prin structurile sale teritoriale, va continua organizarea unor astfel de acţiuni, privind combaterea şederii ilegale, atrăgând atenţia cetăţenilor străini de a acorda interes reglementărilor legale cu privire la dreptul de şedere pe teritoriul României.

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite