Tânăr decedat în urma unor leziuni pe care şi le-a provocat singur

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţiştii Secţiei 5 de Poliţie Rurală Viziru au fost sezizaţi de o asistentă medicală din cadrul Serviciului de Ambulanţă Brăila, cu privire la faptul că M.S. (21 de ani), din comuna Ciocile, a decedat în ambulanţă, în timp ce i se efectuau manevre de resuscitare.

Poliţiştii au stabilit că acesta, în aceeaşi zi, în jurul orelor 9.00, pe fondul unei depresii, şi-a provocat două plăgi în zona gâtului şi a inimii, leziuni care au dus la deces.
Pe corpul tânărului nu au fost observate alte semne de violenţe şi s-a luat măsura transportării la morgă, pentru efectuarea necropsiei.
În cauză a fost întocmit dosar penal.

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite