Tâlhari identificaţi de poliţişti

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Polițiști brăileni în acțiune
Polițiști brăileni în acțiune

La sediul Poliţiei Municipiului s-au prezentat un copil de 15 ani şi un altul dde 14, ambii domiciliaţi în comuna Râmnicelu, şi au sesizat că, în ziua de 27.02.2012, în jurul orelor 15.00, în timp ce se deplasau pe strada 1 Decembrie 1918, au fost acostaţi de doi tineri necunoscuţi, unul dintre aceştia deposedându-i, prin violenţă, de sumele de 15 lei, respectiv, 200 de lei.

Din primele cercetări desfăşurate de judiciarişti a reieşit că, după ce terminase cursurile şcolare, cei doi minori s-au deplasat pe jos pe strada 1 Decembrie 1918, iar, între străzile Griviţa şi Roşiori, au fost acostaţi de doi indivizi şi unul dintre ei i-a ameninţat cu acte de violenţă şi le-a sustras din buzunare sumele de bani menţionate, fără ca victimele să reacţioneze în vreun fel, de teamă să nu fie loviţi.
Poliţiştii liniei de muncă "Violenţă" din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale au efectuat cercetări în teren şi au stabilit că principalii suspecţi ai faptei sunt alţi doi minori, de 15, respectiv 13 ani, ambii domiciliaţi în municipiu.
Aceştia au fost căutaţi şi depistaţi pe raza municipiului, fiind conduşi la sediul Poliţiei, unde au recunoscut fapta comisă, cel de 15 ani fiind cel care a exercitat efectiv actele de ameninţare verbală şi a sustras banii victimelor. După ce şi-a însuşit banii, acesta i-a dat celuilalt suspect suma de 4 lei, restul cheltuindu-i în interes personal la o sală de jocuri mecanice.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tâlhărie, urmând ca minorul agresor să fie examinat medico-legal şi, în funcţie de concluzii, împreună cu procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila, să se stabilească oportunitatea luării unei măsuri preventive faţă de acesta.

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite