Suntem săraci, dar nu avem nevoie de ajutoare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Primarul Aurel Simionescu
Primarul Aurel Simionescu

Solicitările care au venit în acest an pentru ajutoare de căldură şi ajutoare comunitare sunt în număr mai mic decât anul trecut.

Primarul Aurel Simionescu s-a declarat surprins de numărul mic de cereri care au fost depuse pentru ajutoare de căldură şi alimentare. „Faţă de anul trecut, deşi spunem că suntem într-o zonă mai săracă, numărul cererilor este mai mic la toate tipurile de ajutoare. Spre exemplu la ajutoare de căldură, la gaze naturale am primit până acum 6.771 de solicitări cu 1.586 mai puţine decât anul trecut. La energie termică am primit zece mii şi ceva de solicitări dintre care, la peste 5.000 de beneficiari s-au dus cei de la CET şi le-au dat cererile", a declarat edilul şef.


Aceeaşi situaţie se întâlneşte şi în cazul ajutoarelor comunitare. Din 5.310 de pensionari, 1.100 nu şi.au ridicat alimentele. La fel 1.121 de persoane cu handicap şi 512 şomeri adică aproape 50% din beneficiari nu au venit încă să-şi ridice ajutoarele. Drept urmare Primăria a decis să suplimenteze cantitatea de lapte praf acordată beneficiarilor de la 1,50 kg la 2 kg. pentru a nu rămâne cu laptele în depozit.


Edilul şef a afirmat că este conştient de faptul că în următoarele luni vor mai veni beneficiari cu cererile pentru căldură sau ajutoare comunitare însă aceştia vor fi într-un număr mic.
„După cum am mai spus cine a fost interesat, a venit deja pentru a-şi ridica ajutoarele care li se cuvin", a declarat Simionescu.

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite