Sorin Enache este brocker, profesor, economist şi director

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sorin Enache este directorul Casei Judeţene de Pensii Brăila
Sorin Enache este directorul Casei Judeţene de Pensii Brăila

A lucrat în domeniul asigurărilor, dar a ales şi o carieră în mediul universitar. A revenit în mediul privat pentru ca după alţi doi ani să se întoarcă la conducerea Casei de Pensii.

Înclinaţia pentru meseria de asigurator provine din familie. Tatăl său a lucrat mai bine de 30 de ani ca asigurator şi i-a insuflat pasiunea pentru această meserie.

„Am învăţat termenii de specialitate din casă. Tatăl meu a fost un adevărat deschizător de drumuri şi a înfiinţat societatea de Asigurări «Unita»", povesteşte Sorin Enache.

A fost economist la actualul „Brailact" în perioada 1985 - 1990. Până în 2001 a lucrat în domeniul asigurărilor de bunuri, persoane şi răspundere civilă ocupând diverse funcţii: inspector de daune, şef de birou, şef serviciu pentru ca mai apoi să ocupe fotoliul de director de sucursală la trei companii. Sorin Enache este şi cel care a înfiinţat „Ardaf" la Brăila.

În 1992 a început colaborarea cu Universitatea „Constantin Brâncoveanu", unde a parcurs toate etapele carierei universitare. În perioada 1996 - 2001 a făcut doctoratul la Facultatea de Finanţe, Asigurări, Bănci şi Burse de Valori din cadrul ASE Bucureşti sub îndrumarea profesorului universitar doctor Gheorghe Bistriceanu.

Imediat după terminarea studiilor doctorale a devenit angajatul Universităţii, din 2003 obţinând titlul de conferenţiar. La catedră predă următoarele discipline: Asigurări şi transporturi, Asigurări sociale şi protecţia muncii, dar şi Monedă şi credit.

Sorin Enache este autor şi coautor la şase cărţi de specialitate şi a publicat peste 40 de articole de specialitate în presa locală şi centrală, iar în fiecare an este îndrumător pentru mai bine de 15 studenţi la lucrarea de licenţă.

Experienţe inedite

În 2005 a primit propunerea de a ocupa postul de director al CJP Brăila.

„Pe 18 iulie 2005 am găsit o situaţie mai mult decât dramatică. Trecuseră cinci zile de la o inundaţie teribilă care a afectat oraşul şi instituţia noastră. A fost un moment greu. Erau cam 11.000 de dosare inundate. S-a luat legătura cu o societate comercială din Latinu pentru a le usca", îşi aminteşte directorul care adaugă că la acea vreme printre atribuţiile CJP se numărau şi cele care vizau drepturile mămicilor şi concediile medicale.

După numai doi ani şi-a reluat activitatea în mediul privat, în brokeraj de asigurări şi pensii private, dar din 25 mai 2009 a revenit în fruntea CJP ca director coordonator.

Acum lucrurile s-au mai aşezat. Activitatea de creştere şi îngrijire a copiilor a ajuns la Agenţia Judeţeană pentru Prestaţii Sociale, iar concediile medicale au ajuns la Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate. Am rămas în principiu cu acordarea drepturilor de pensie, dar mereu apar tot felul de acte normative pe care trebuie să le punem în aplicare, aşa că volumul de muncă este la fel de mare", spune Sorin Enache.

Întrebări şi răspunsuri

Cum este activitatea la CJP faţă de cea de la Universitate?

„Ştiu ce înseamnă viaţa şi necazurilor pensionarilor pentru că-i am în familie, le ştiu frământările zilnice. În măsura în care putem îi ajutăm pe cei care se adresează Casei cu o problemă. La CJP îmi descarc bateriile, iar la Universitate le încarc. Tonusul creşte foarte mult când sunt la catedră".

Care este relaţia cu colectivul CJP?

„Aici am găsit un colectiv bun. Am încercat să lucrez pe partea de management. Atunci când au nevoie de o îmbunătăţire a activităţii la locul de muncă, îi ascult, dar trebuie să vină cu propuneri".

Ce-i place

„Îmi place loialitatea. Îl iubesc pe Panait Istrati pentru că şi pentru el prietenia a însemnat foarte mult. Şi pentru mine prietenia este extrem de importantă. Îmi doresc să am în preajma mea oameni care să mă ajute atunci când am nevoie", mărturiseşte directorul.

Ce nu-i place

„Nu-mi place minciuna. Eu sunt un om care mereu a plecat de la ideea că interlocutorul meu este la fel de deschis ca şi mine. Când persoana din faţa mea mă minte nu mai avem ce să ne spunem, nu mai poate să existe dialog între noi", a conchis Sorin Enache.

Profil

Născut. 18 mai 1962, Brăila

Studii. Facultatea de Finanţe - Contabilitate ASE Bucureşti, absolvită în 1985

Profesie. Economist, directorul Casei Judeţene de Pensii (CJP)

Familie. Căsătorit, doi copii

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite