Solidaritate: Fundaţia „Diaconia" a ajutat 30 de familii sărace şi sute de copilaşi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În Ajunul Crăciunului, circa 200 de copii au primit daruri, în cadrul unui concert desfăşurat la biserica „Sf. Treime", de pe strada Belvedere.

Fundaţia „Diaconia" - care administrează centrul medical cu acelaşi nume -, Comunitatea Creştină Baptistă şi biserica „Sf. Treime" Brăila au organizat, în Ajunul Crăciunului, un magnific spectacol-concert dedicat Naşterii Mântuitorului.

A evoluat corul bisericii, alcătuit din 40 de copii, care au cântat colinde, au recitat poezii şi au dat dovadă de virtuozitate, interpretând melodii la pian, vioară şi alte instrumente muzicale.

La finele spectacolului, toţi copiii prezenţi, circa 200, au primit daruri de la Moş Crăciun.

Nu este singura acţiune de solidaritate creştină organizată de „Diaconia" şi biserica „Sf. Treime". Acum, de Sfintele Sărbători, 30 de familii sărace au primit cele necesare pentru masa de Crăciun, iar 100 de copilaşi săraci au primit, de asemenea, daruri.

Brăila



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite