Se poartă naturaleţea şi dantela! Vedeţi aici ce trebuie să faceţi pentru a arăta bine la petrecerea de Anul Nou

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Nausica Mircea recomandă rochiile care urmează linia corpului
Nausica Mircea recomandă rochiile care urmează linia corpului

Cosmeticienele spun că sunt la putere machiajul cu gri, conturul cu negru, buzele şi unghiile roşii. Creatorii de modă recomandă ţinute naturale, din dantelă în culori asemănătoare: gri, negru, crem, bej nude, lila şi galben pal. Accesoriile fac diferenţa.

Fie că petreceţi Revelionul la restaurant, într-un cadru luxos, fie că rămâneţi acasă alături de familie sau ieşiţi în stradă să vedeţi focul de artificii şi să ascultaţi muzică în Piaţa Independenţei, trebuie să treceţi în noul an frumoşi, spilcuiţi şi cu zâmbetul pe buze.


Dacă pentru bărbaţi, un tratament facial, o tunsoare modernă şi o manichiură îngrijită sunt "tuşe" suficiente pentru o petrecere de pomină.
"Se poartă, la bărbaţi, tunsorile deosebite, cu ţepi, cu creastă, cu perciuni ascuţiţi, liniile Emo, acolo unde este cazul", ne-a spus Mioara E., frizer la "Igiena" Brăila.


Machiaj natural


Pentru femei, situaţia este net schimbată. "Sunt la modă coafurile naturale, cocurile extreme de simple, gen anii 1960, coafurile foarte întinse. Nu se poartă buclele. Părul trebuie vopsit, de asemenea, în culori natural, iar nu stridente", ne-a spus Mihaela Cojocaru, coafeză tot la "Igiena", în Barieră.


Şi machiajul trebuie, de asemenea, să fie unul natural. "Machiajul de Revelion la modă este acela în culorile gri, gri strălucitor, nu auriu, culoarea tutunului. Argintiul este la modă. Ochii trebuie bine conturaţi cu negru. Se poartă rujul şi oja roşii, fără sidef, fără luciu, roşu aprins", ne-a spus Maria F., cosmeticiană.


Ţinuta, grea alegere


"Întotdeauna sfârşitul de an este special pentru orice femeie care îşi doreşte să fie impecabilă, radioasă, plină de energie şi strălucire. Dacă nu plecăm din oraş şi alegem să mergem la un restaurant, se pretează o ţinută cocktail: o rochie până la genunchi, cu mânecile bufante. Se poartă dantela fină. O capă de blană este de asemenea ceva special", spune Nausica Mircea, designer vestimentar membru fondator al Asociației Naționale de Modă și Design şi colaborator al Institutului de Modă Francez.


Designerul recomandă materiale rafinate precum taftaua, voalul natural, dantela sau muselina. "O rochie extrem de elegantă cu o pereche de sandale la care merge asortată o pereche de ciorapi sau o haină de blană conferă exact ce îţi trebuie pentru a fi impecabilă", mai spune Nausica.

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite