Scriitoarea brăileancă Elena Albu şi-a lansat, aseară, la Biblioteca „Panait Istrati”, primul volum

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Elena Albu şi-a lansat primul volum "Femeia Mac" la Biblioteca "Panait Istrati"
Elena Albu şi-a lansat primul volum "Femeia Mac" la Biblioteca "Panait Istrati"

Aseară la Biblioteca Judeţeană „Panait Istrati" din Brăila, scriitoarea Elena Albu Istrati şi-a lansat volumul de debut „Femeia Mac". Cartea a fost prezentată de către prof. Adriana Tudor de la Liceul Pedagogic Perpessicius şi Claudiu Brăileanu, şef Serviciu relaţii cu Publicul în cadrul bibliotecii.

„Volumul este o odă închinată femeii şi iubirii în general, dar şi dovada că sevele liricii brăilene nu au secat încă", a precizat prof. Adriana Tudor.


Autoarea Elena Albu a debutat literar în revista „Flacăra" în anul 1995. Ulterior acestei experienţe a hotărât să publice motivată fiind de critica favorabilă pe care a primit-o, însă din cauza unor probleme apariţia primului volum publicat a fost amânată de câteva ori până în prezent.


„Cartea surprinde femeia prin tehnica oglinzilor paralele, adică priveşte o singură femeie din toate punctele de vedere, iar poezia ce dă titlul cărţii este cheia descifrării mesajului poetic al întregului volum", a mai spus prof. Adriana Tudor.

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite