Săndel Aramă este colonelul brăilean care a participat la stingerea a sute de incendii şi a salvat zeci de vieţi

A început cariera de luptător cu focul în anul 1977 când după terminarea liceului a fost repartizat la Detaşamentul Pompieri Brăila, pentru efectuarea stagiului militar. După ce a fost încorporat, a luat contact cu meseria încă din primele zile. Lupta cu focul, singura misiune de luptă reală pe timp de pace, cum era catalogată pe atunci, i-a schimbat opiniile şi i-a îndrumat paşii pe care avea să îi facă în viaţă.

Profil:
Născut: 29 aprilie 1956, Brăila
Studii: Facultatea de Drept
Ocupaţie : ofiţer de carieră, arma pompieri
Familie : căsătorit, doi copii

„Am descoperit frumuseţea acestei meserii în care pace nu există niciodată, dacă este să vorbim în termeni cazoni. Un an mai târziu, stagiul militar obligatoriu era de un an şi patru luni, am ieşit la raport şi am cerut să mi să permită să dau examen la Şcoala de Ofiţeri - Arma Pompieri, lucru care mi s-a permis. Am luat examenul cu brio şi am revenit în unitate abia peste patru ani. În primii trei ani, am fost elev al şcolii, iar în primul an după terminare, am fost repartizat la Galaţi. După aceea, am revenit în oraşul meu natal", ne-a declarat colonelul.

Rizeria în două acte

În toate lucrările de specialitate, incendiul de la Rizerie, din 21 mai 1989, este comentat ca fiind unul deosebit de grav.

„Ardeau până şi pereţii. 12 maşini, o autoscară şi nava pompier, care alimenta maşinile cu apă direct din Dunăre, au fost aduse atunci la locul sinistrului. Temperatura degajată a fost atât de mare că a topit cornierul ferestrelor. Patru ore s-a luptat încontinu cu focul. Dar cetăţenii îşi aduc aminte mai puţin de un alt incendiu, tot la Rizerie dar în anul 1984. A luat foc atunci halda de coji de orez. A fost o lupă deosebit de grea. Sub haldă, din cauza presiunii, se formase un strat gros de silicat. Focul se întindea între acest strat şi pleava de deasupra. Când credeam că l-am stins, acesta reizbucnea cu şi mai mare forţă", şi-a depănat amintirile colonelul, astăzi, prim locţiitor la şefului Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Dunărea".

Neglijenţa, ca rutină

În ciuda măsurilor preventive a acţiunilor inopinate care se lăsau cu amenzi a existat în Brăila un obiectiv în care incendiile erau ceva banal.
„La vechea întreprindere Arta Lemnului din port nu era an fără incendiu. În ciuda eforturilor noastre, anual se producea acolo câte un incendiu. Pericolul mai mare atunci când focul ajungea la depozitul de lacuri", ne-a explicat col. Săndel Aramă.

Acum, după 33 de ani de experienţă, col. Săndel Aramă priveşte înapoi şi ştie că toate incendiile ar fi fost evitate dacă...
„Nu am avut în Brăila un incendiu care să se fi produs numai din cauze naturale. De fiecare dată factorul uman a fost cel care a generat focul. Chiar dacă este vorba de o scânteie, de ţigări sau scurtcircuit electric", a conchis ofiţerul.

Întrebări şi răspunsuri

Care a fost incendiul cel mai ciudat?
S.A.:Aş spune surprinzător, nu ciudat. Este cel de la blocul H1 din cartierul Obor. Pur şi simplu, de la explozie, pereţii s-au umflat. Într-un apartament de la etajul 2 totul era făcut scrum, pereţii erau complet goi.
Care este incendiul care a lăsat urme?

S.A.:Tot incendiul de la blocul H1. Am băgat apă din plin imediat ca să împiedicăm alte pagube. De la apă ne-am udat, fireşte. Când am ieşit afară din cauza gerului năpraznic mi-a îngheţat în aşa hal echipamnetul că nu am mai putut să mă mişc. Eram un bloc de gheaţă. Atunci m-am ales cu o sinuzită de care refuz să-mi amintesc.

Ce-i place
Pescuitul. Ca orice brăilean, nu poate să nu se bucure de plăcerea pe care numai capturarea unui peşte ţi-o oferă. Îi plac călătoriile şi-şi planifică din timp întreaga drumeţie astfel încât să aibă timp să vadă cât mai mult.
Ce nu-i place
Minciuna, pentru că îi poate costa mult pe ceilalţi, nu pe autorul ei. Lauda. Devine dintr-o dată suspicios atunci când este lăudat chiar dacă în principiu ştie că merită acest lucru. Nu-i place mentalitatea venită din anii de dinainte de 1989 când „tăcerea era de aur". Consideră că un om adevărat care are ceva de spus trebuie să o facă, nu să tacă.