STRIGĂTOR LA CER: Biserică-monument din Brăila, în pragul prăbuşirii!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Declarată parte a patrimoniului cultural naţional, biserica „Sf. Ioan Botezătorul" nu a mai fost terminată fiindcă nu sunt bani suficienţi. Construită în 1912, clădirea bisericii nu a suferit până acum nicio reabilitare. De peste trei ani, biserica este intrată în reparaţii care se tot tergiversează.

Lăcaşul de cult de pe Calea Galaţi, care serveşte drept Casă a Domnului pentru cei aproximativ 10.000 de credincioşi din cartier, pare a fi ultima biserică din municipiu care n-a beneficiat, în ultimii ani, de bani de reabilitare.


Biserica a fost ridicată între anii 1901- 1912 pe locul unui mai vechi paraclis prin eforturile unui comitet parohial condus de preotul Radu Ionescu.
Biserica a fost sfinţită în ziua de 29 august 1912 de către P.S. Nifon Nicolescu al Dunării de Jos. Pictura murală a fost realizată de Marincea Stănescu, iar icoanele împărăteşti sunt opera pictorului brăilean Matache Orăşeanu.

image


Monument istoric preţios

image


Ridicată în stil clasic bizantin, în formă de corabie, ctitoria este o construcţie destul de solidă care a avut puţin de suferit de pe urma calamităţilor, spre deosebire de celelalte lăcaşuri brăilene.
În anul 1927, pe cheltuiala parohiei, s-a restaurat pictura interioară precum şi parchetul edificiului. În anul 1935 s-au făcut reparaţii exterioare pentru conservarea lăcaşului sfânt.


Istorie tumultoasă

image


Intervenţii au mai fost făcute în anul 1947 (restaurarea picturii şi reparaţii întâmplătoare), urmare a marelui cutremur care a lovit România în 1940, precum şi în 1958.
Lucrările moderne făcute în oraş, în speţă la Canalul Coletor de pe strada Graţiei, au afectat biserica, iar, ulterior, nimeni nu s-a îngrijit ca lăcaşul de cult să fie reabilitat.
„S-a fărâmiţat din cauza trepidaţiei la care a fost supusă atunci când s-a săpat pentru canalul colector. Atunci când a fost construită, fundaţia nu a prevăzut astfel de intervenţii. Acum trebuie foarte mulţi bani să o repare. Oamenii din această parohie sunt săraci, nu-şi permit să dea foarte mult", ne-a spus Mihai Costin, unul dintre enoriaşi.

image

O soluţie ar fi finanţarea lucrărilor cu bani de la Municipalitate, dar pentru obţinerea unor fonduri trebuie întocmit un proiect care deocamdată nu există.
„Avem alocaţi în bugetul Primăriei bani pentru aşa ceva. Am mai dat şi la alte biserici, dar trebuie să vină cu un proiect", a declarat primarul Aurel Simionescu.

Până acum s-au cheltuit aproximativ 400.000 lei cu lucrările de reparaţie şi ar mai trebui încă pe atât pentru finalizarea lor. „Am dat până acum patru miliarde lei vechi. Ar trebui să facem centura de mijloc ca să o stabilizăm. Din cauza săpăturilor pentru canalul colector şi a trepidaţiilor de pe şose, biserica s-a crăpat pe mijloc, iar crăpătura merge până în fundaţie. Practic s-ar desface în două. Pentru a termina tot ce avem de făcut ne-ar mai trebui încă pe atât, încă patru miliarde", ne-a spus preotul paroh Marcel Chiriţă.

Săpături cu probleme


Chiar dacă dezastrele naturale nu au reprezentat o ameninţare, biserica a început să se deterioreze după săpăturile care au avut loc pentru noul canal colector undeva pe la mijlocul anilor 80. Săpăturile pentru canal au trecut şi pe sub biserică, lucru care a dus la apariţia a multiple crăpături ale clădirii.

image
Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite