ŞANTIER: Au fost mutate staţiile de pe Calea Călăraşilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Furnicar de oameni în staţia improvizată de la Catedrală
Furnicar de oameni în staţia improvizată de la Catedrală

Trei staţii de autobuz de pe cea mai importantă arteră a Brăilei au fost fie desfiinţate, fie mutate. Lucrările de pe Calea Călăraşilor, Bulevardul Dorobanţilor, Calea Galaţi şi strada Griviţei, continuă să afecteze transportul în comun. Mutarea staţiilor a provocat haos.

Directorul SC Braicar SA, Cornel Săndulescu, spune că, datorită continuării lucrărilor de pe cea mai mare arteră a oraşului, autobuzele sunt nevoite să se strecoare printre maşini, însă dacă se strică vremea, vor fi şi mai multe probleme. Traseul liniei 5 de autobuz s-a modificat, însă mulţi brăileni sunt luaţi prin surprindere de mutarea staţiilor.

„Din pricina lucrărilor, staţia de autobuz de la Concordia s-a desfiinţat. De asemenea, staţia de la Barieră, spre Viziru, s-a mutat la Catedrală, iar staţia de autobuz către Centru, din aceeaşi zonă, este acum în sensul giratoriu din Barieră, la Dorobanţi. Nu ştim cât va dura această situaţie, probabil o lună-două, însă va fi mai rău dacă încep ploile sau zăpezile", a precizat directorul Cornel Săndulescu.

Nici pe jos nu e mai bine

Săndulescu a mai spus că a informat călătorii şi că a dispus să se pună afişe în zonele în care se aflau staţiile de autobuz, însă mulţi brăileni sunt debusolaţi, când se trezesc aşteptând în van mijloacele de transport.

„De vină sunt lucrările care se fac în oraş şi care ar fi trebuit să fie făcute pe rând, nu toate odată. Dacă vrei să cobori din autobuz în Piaţa Concodia, te trezeşti că opreşte autobuzul la Catedrală. Nici pe jos nu e mai bine. Toate trotuarele au fost săpate cu excavatorul", ne-a spus Ion Ivan, de 63 de ani, pensionar, unul dintre brăilenii care se deplasează zilnic între Barieră şi Telefoane, de obicei pe jos.

Traversarea străzii se face destul de greu, pentru că nu mai există zebre. Din loc în loc, sunt podeţe improvizate, aşezate peste căile de rulare ale tramvaielor. Pe aici se poate trece, însă dacă ai un copil în braţe sau o sacoşă plină, lucrurile se complică. Cei mai mulţi, ridică din umeri şi fac slalom printre utilaje. Alţii, însă, înjură de mama focului. Investiţiile sunt însă investiţii şi lucrările nu pot fi nicidecum stopate.

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite