Reportaj cutremurător despre bisericile dinamitate de comunişti: Povestea zidurilor care varsă lacrimi! (Galerie foto cu biserici din Brăila)

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În locul Catedralei Sf. Parascheva, dinamitată de regimul ateo-comunist în 1964, se ridică acum un nou lăcaş. Mii de brăileni au suferit în închisorile comuniste ori au fost deportaţi pentru credinţă. În anii „dictaturii roşii", nici bisericile strămoşeşti nu au scăpat neatinse.

Tăvălugul comunist a ras de pe faţa pământului două lăcaşe sfinte emblematice pentru Brăila, „Sf. Spiridon" şi „Sf. Parascheva".

În locul bisericii „Sf. Spiridon", ridicată de brăilenii evlavioşi la 1847 - continuatoarea Mitropoliei Proilaviei, de care nici turcii n-au avut curaj să se atingă - se ridică acum Telefoanele.

Câteva sute de metri mai spre miazăzi, tot pe Calea Călăraşilor, se înălţa, semeaţă, Catedrala „Sf. Parascheva", copia fidelă a Catedralei de la Timişoara.

image

Până la 1940, biserica era înălţată circa 25 de metri, iar în '64 era aproape gata. Acum, pe acel loc sfânt sunt blocurile de la Concordia, cenuşii şi sărăcăcioase.

Reparaţie morală

image

Pe locul celor două biserici demolate şi a caselor elegante de odinioară - proprietăţile comercianţilor şi armatorilor înstăriţi -, au răsărit blocuri de locuinţe pentru muncitorii sosiţi din satele judeţului, urmaşii ţăranilor rămaşi fără niciun petec de pământ.

Au fost aduşi cu de-a sila la oraş, ca să construiască socialismul.

Lângă Piaţa Concordiei, se construieşte acum o biserică nouă, banii necesari fiind donaţi de oamenii simpli ai parohiei. Lucrarea a început în 2004 din banii enoriaşilor şi numai ai lor. Lucrările nu sunt finalizate. Doar turlele sunt gata. Vezi foto.

image


"Prin ridicarea noului lăcaş sfânt, credincioşii vor să aducă o reparaţie morală faţă de vechile biserici care au existat în zonă. Prima, ridicată începând cu 1872, s-a prăbuşit de la sine în anul 1896. A doua, care urma să fie Catedrala Brăilei, a fost dinamitată de comunişti, în anul 1964. Piatra de temelie a noului edificiu a fost pusă pe 4 decembrie 2004, înaintea Sfântului Nicolae. Biserica dărâmată de comunişti s-a aflat pe locul unde sunt astăzi două blocuri de locuinţe cu câte patru nivele, vizavi de Concordia", ne-a spus părintele Stan Ştefan, parohul de la "Sf. Parascheva".

Sacrificată de dragul "sistematizării"

image

Pentru prima dată, arhiviştii brăileni au reuşit să identifice imagini ale monumentelor dărâmate abuziv, precum şi date despre aceste biserici, ridicate prin strădania brăilenilor.

"Biserica Sf. Spiridon se afla pe Călăraşi nr. 54, pe terenul cumpărat în anul 1847 de la Constantin P. Era construită din zidărie masivă, în stil bizantin. Terenul, incluzând biserica, avea peste 1.800 mp. A fost demolată în anul 1963, cu ocazia lucrărilor de sistematizare a B-dului Karl Marx, actualul Independenţei, fost Carol", a precizat consilier arhivist Ştefania Botez, de la Arhivele Naţionale - Brăila.

image

Motivul invocat de autorităţile represive a fost acela că biserica devenise "nesigură" şi că exista pericolul să se prăbuşească.

O parte din icoanele şi sfintele odoare au fost salvate de părintele Şerban Sâmpetru, de la "Sf. Constantin". Aşa a fost salvată şi Stema României Mari, aflată acum în grija părintelelui Traian Mazăre.

Dinamitată în Duminica Sfintei Cruci

Un an mai târziu, în 1964, a venit rândul Catedralei "Sf. Parascheva", de la Concordia, să fie făcută una cu pământul.

"Actul abominabil al dinamitării catedralei s-a comis în săptămâna 6-12 aprilie 1964, în Duminica Sfintei Cruci din Postul Mare. Întreaga biserică a fost la pământ. O nouă rană în trupul Mântuitorului răstignit pentru păcatele noastre", preciza, deunăzi, arhivistul Stanca Bounegru, autorul monografiei "Biserica Sf. Parascheva din Brăila".

Bătrânii spun că, în acele zile, s-au făcut ţăndări geamurile caselor din cartier şi s-a cutremurat pământul de bubuituri, iar autorităţile au adus pază permanentă în zonă, de frica unei revolte.

Din anul 1933 se străduiau brăilenii să termine monumentala biserică, însă munca lor a fost spulberată în câteva zile, de către mai-marii Brăilei comuniste.

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite