Recunoaștere: O fetiță din Filipeşti a primit Premiul „George Isac"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sabina Elena Mereuţă, elevă a Şcolii Generale din Filipeşti, a fost recompensată cu un premiu de 500 de lei, de către familia regretatului poet şi matematician George Isac, plecat în Canada de mai bine de trei decenii.

Fiu al satului, George Isac a primit, în 2004, Premiul Academiei Române pentru activitatea în domeniul matematicii.

A fost profesor la Colegiul Regal Militar din Ontario, Canada, specialist în statistică militară. A fost, de asemenea, un talentat poet. S-a stins din viată în februarie anul trecut, în plină maturitate creatoare.

Festivitatea, intitulată „Doruri pentru totdeauna" (după ultimul volum de poezie, postum, al lui George Isac), s-a desfăşurat în prezenţa soţiei, Viorica Isac, a fiicei şi ginerelui, Roxana şi Jean Pierre Bouvaies şi a nepoţilor Alexandra şi Charles Olivier.

image

De faţă au fost elevi şi cadre didactice din Filipeşti şi Găiseanca.

Ca boierii Filipescu

„Profesoara pensionară Fănica Băcanu a vorbit despre personalitatea covârşitoare a poetului şi matematicianului George Isac, pe care l-a cunoscut personal, despre istoria satului şi a familiei de boieri Filipescu, care a stăpânit moşia de la care îşi trage numele satul", ne-a declarat prof. Ionel Lăzărică, participant la evenimentul de la Filipeşti.

image

Boierii Filipeşti au instituit, primii, un premiu consistent care se acorda la sfârşitul fiecărui an şcolar, celui mai bun elev din sat.

Fondurile au fost, însă, confiscate în 1946 de către comunişti, pe motiv că astfel de practici ar fi retrograde şi „burgheze".

În anul şcolar 2007-2008, George Isac a reluat tradiţia, oferind un premiu de 500 de lei elevei Nicoleta Mocanu.

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite