Număr record de infractori urmăriţi general şi internaţional prinşi de către judiciarişti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pe parcursul trimestrului I al acestui an, poliţiştii Biroului Urmăriri al Serviciului de Investigaţii Criminale, în urma desfăşurării activităţilor specifice, au pus în aplicare un număr de 49 de mandate de executare a pedepsei închisorii, 20 dintre persoanele pe numele cărora erau emise mandate fiind date în urmărire la nivel naţional şi 11 la nivel internaţional.

În ziua de 29 februarie a.c., la orele 13.30, în urma cercetărilor efectuate de poliţişti de la Serviciul de Investigaţii Criminale, cu sprijinul luptătorilor de la Serviciul de Intervenţie Rapidă, a fost depistat într-un imobil din municipiu, urmăritul la nivel naţional şi internaţional F.O.T. (26 de ani), din Brăila.
Acesta se sustrăgea punerii în aplicare a mandatului de executare a pedepsei de 4 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, emis de Tribunalul Brăila, la data de 8 septembrie 2006.
Poliţiştii au stabilit că acesta, în perioada cât s-a sustras executării pedepsei, a fost plecat din ţară în mai multe state din spaţiul european.
În fapt, în perioada 8-10 ianuarie 2006, brăileanul, care făcea parte dintr-un grup infracţional, a participat la comiterea a trei tâlhării, sustrăgând prin violenţă de la părţile vătămate bijuterii din aur şi telefoane mobile.

***

Totodată, poliţiştii de la investigaţii criminale au pus în aplicare un mandat de arestare preventivă şi un mandat de arestare emis de un stat european.

Exemplu:
În baza unei comisii rogatorii internaţionale, dispuse de autorităţile franceze, în ziua de 29 martie 2012, la orele 6.30, o echipă complexă alcătuită din poliţişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale- Biroul Urmăriri, lucrători din cadrul Ministerului de Interne din Franţa, coordonaţi de un procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Brăila, au efectuat o percheziţie domiciliară pe raza localităţii Cotu-Lung, comuna Siliştea, ocazie cu care l-au depistat pe D.G. (21 de ani), localnic, faţă de care autorităţile judiciare franceze au emis un mandat european de arestare, pentru comiterea infracţiunii de viol. De asemenea, au fost ridicate în vederea cercetărilor mai multe bunuri care pot face obiectul acestei cauze.
În fapt, acestuia i s-a reţinut că, în noaptea de 17 spre 18 august 2010, aflându-se în Marseijan-Plage din Franţa, recurgând la ameninţări şi acte de violenţă, a întreţinut raport sexual cu o minoră în vârstă de 15 ani, domiciliată în acea localitate.
Brăileanul a fost condus la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi, care a dispus măsura reţinerii pentru 24 de ore a acestuia şi a fost prezentat instanţei de judecată care a emis mandatul de arestare preventivă provizoriu, în vederea predării către autorităţile franceze, fiind încarcerat în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Galaţi.

***

În urma colaborării cu autorităţile altor state, prin Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională- Biroul Naţional Interpol, s-a reuşit depistarea şi arestarea provizorie pe teritoriul altor state a 12 persoane, pe care Inspectoratul de Poliţie Judeţean Brăila le-a dat în urmărire la nivel naţional şi internaţional, în această perioadă, 11 fiind extrădate.
De asemenea, în perioada de referinţă, poliţiştii de la Biroul Urmăriri au depistat, pe raza judeţului Brăila, 35 de persoane semnalate dispărute de la domiciliu, 16 dintre acestea fiind minore, şi au fost puse în urmărire la nivel naţional 27 de persoane, toate fiind date dispărute de la domiciliu.
Reamintim că pe site-ul Poliţiei Române, www.politiaromana.ro, au fost create secţiunile „Copii Dispăruţi" şi „Urmăriri"- „Persoane Urmărite", care pot fi accesate oricând, iar cetăţenii pot veni în sprijinul poliţiştilor pentru depistarea persoanelor dispărute şi urmărite la nivel naţional, apelând, gratuit, numărul pentru urgenţe 112 şi anunţând despre prezenţa acestora în locul în care au fost văzute.

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite