Reabilitarea Ambulatoriului Spitalului Orăşenesc din Făurei, blocată de consilierii locali

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primarul oraşului Făurei, Virginia Stăncescu este supărată pe consilierii locali care au votat în ultima şedinţă împotriva proiectului de reabilitare a Ambulatoriului spitalului. Primarul oraşului a propus ca în proiectul de hotărâre să fie alocată suma de 1.060.000 lei pentru cofinanţarea lucrărilor, proiectul fiind unul pe fonduri europene. Banii ar fi trebuit cuprinşi în bugetul oraşului.

„Consilierii mi-au retras în totalitate această sumă astfel că suntem în imposibilitatea de a începe implementarea proiectului, asta în condiţiile în care am primit deja aviz de la Ministerul Sănătăţii, de la Direcţia de Sănătate Publică", a declarat primarul Virginia Stăncescu. „În şedinţa de ieri, domnii consilieri au fost loviţi de amnezie şi au votat în total dispreţ faţă de comunitatea pe care o reprezintă", a mai spus aceasta.


Din spusele edilului, consilierii şi-au motivat decizia prin faptul că oraşul nu ar avea nevoie de Ambulatoriu, ci de spital.
Valoarea totală a proiectului de reabilitare se ridică la 7.100.000 de lei din care 1.060.000 cofinanţarea din partea Primăriei. Edilul mai este supărat şi din cauza faptului că banii de la Primărie care trebuiau să intre în Ambulatoriu au fost redirecţionaţi către alte proiecte care nu reprezintă priorităţi pentru oraş.

„78.000 au fost aprobaţi pentru un teren de sport la un grup şcolar, asta în condiţiile în care nu există o documentaţie tehnico economică pentru acest proiect", a precizat Virginia Stăncescu.
Restul de bani s-au dus către subvenţii pentru trasnport, pentru pensionari sau la fondul de rezervă.


Edilul caută rezolvare la Prefectura judeţului. „Am pregătit dosarul să merg la Prefectura. Voi solicita prefectului să nu dea aviz de legalitate pentru buget şi astfel voi avea posibilitatea să iniţiez un nou proiect de hotărâre pentru buget", a declarat edilul Virginia Stăncescu.

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite