Brăila prinţilor versus Brăila cerşetorilor/ Ce-a fost şi ce-a ajuns cel mai mare oraş-port al României Mari

Mihail Romanov, Bibescu Brâncoveanu, Nicolae Vogoride, Suţu, Cuza şi Carol I, sunt doar câţiva dintre prinţii Brăilei Vechi. Cândva, răsunau străzile urbei de tropotul alaiurilor domneşti. Toată suflarea Brăilei îi aştepta pe prinţi la Barieră, iar aceştia împărţeau, cu generozitate, daruri.

Principele Bibescu Bassarab Brâncoveanu a donat urbei un pension pentru fetele sărace, pe vremea domnitorului Cuza. Acum, în loc de prinţi, vedem pe străzile Brăilei cerşetori şi bolnavi psihici.

Declarat porto franco încă din 1836, cu electricitate din 1893 şi tramvai la 1900 - primul oraş cu lumină electrică stradală din România Mare -, Brăila a fost, deopotrivă, răsfăţatul prinţilor şi al bogătaşilor de odinioară.

„Cuza Vodă, Carol I şi Regina Maria au fost fascinaţi de oraşul dunărean, de Balta Brăilei, de peştele şi braga turcească", spune arhivistul Ştefania Botez. Şi nu de puţine ori, prinţii s-au întrecut în a le face daruri brăilenilor.

Pension de la Brâncoveanu

În 1860, prinţul Bibescu Basarab Brâncoveanu, „Ctitorul Aşezămintelor Brâncoveneşti", a trimis municipalităţii brăilene o adresă prin care solicita o casă pentru înfiinţarea unui „externat de fete Brâncovenesc", pentru "părinţii fără mijloace". În octombrie, municipalitatea îi răspundea că „închirierile de case se face la Sf. Gheorghe şi Sf. Dumitru", deci trebuia să mai aştepte.

„Ceva mai târziu, pensionul de fete avea să fie găzduit de casa parohiei Adormirea Maicii Domnului, de pe Calea Galaţi, pentru care se plăteau anual 100 de galbeni", a precizat consilierul Ştefania Botez, din cadrul Arhivelor Brăila.

Prinţul Bibescu Basarab Brâncoveanu este acela care, pe 24 martie 1879, mergea în misiune specială la Stockholm, unde, primit în audienţă de Regele Suediei şi Norvegiei, Oskar II, avea să-i notifice acestuia Independenţa României.

Prinţul Romanov

Mai înainte de el, Prinţul Mihail Romanov, marele duce al Moscovei, a făcut daruri urbei. După căderea Cetăţii Brăilei, la 1828, şi vremelnica ocupaţie rusească ce i-a urmat, Prinţul Mihail Romanov, comandantul oştilor biruitoare, a transformat casa de rugăciune din Centrul Vechi în biserică ortodoxă.

Iar la 1834, cu mare alai, a adus la Brăila Icoana Sf. Arhanghel Mihail, conducătorul Oştilor Cereşti, îmbrăcată în aur şi argint, cărţi de slujbă şi alte sfinte odoare. Icoana se află şi astăzi, la loc de cinste, în dreapta Catapetesmei sfântului lăcaş.

În 1851, Arhmandritul Hrisant Penetis (Hurezeanu) a donat Brăilei mare parte din averea sa, pentru a fi ctitorit aici un pension de fete. Aşezământul, numit mai târziu „Penetis-Zurmale" a fost desfiinţat, cu răutate, de către regimul comunist.

Acum, în loc de alaiuri împărăteşti, cu caleaşcă aurită şi prinţi, vedem trecând pe străzile prăfuite ale vechiului Ibrail căruţe, ca un simbol al decadenţei şi sărăciei

Să nu uităm, la Brăila, în Cimitirul „Sf. Constantin", îşi doarme somnul de veci marele Caimacam al Moldovei, Prinţul Nicolae Conachi Vogoride, fost conducător de ţară, ale cărei rude i-au adus rămăşiţele aici, în oraşul dunărean.

Astăzi, în locul alaiurilor de odinioară, în faţa bisericilor din Brăila se bulucesc cerşetorii şi handicapaţii.

În 2010, Brăila a cunoscut o adevărată avalanşă de copii ai străzii, câini comunitari, asistaţi social, cerşetori şi sinucigaşi ai foamei.

Zeci de copii în dificultate

Pe de o parte, autorităţile locale au încercat să stârpească fenomenul, însă starea de sărăcie acută în care a ajuns populaţia oraşului nu mai cunoaşte leac. Numai în luna februarie, Protecţia Copilului a instituţionalizat sau dat în plasament 20 de copii ai nimănui, puşti exploataţi, abuzaţi, neglijaţi chiar de către aceia care le-au dat viaţă.

„Facem tot posibilul pentru ca aceşti copii să nu sufere, pentru a-i ajuta să-şi trăiască frumos copilăria", ne-a relatat Simona Cimpoae, director adjunct al Protecţiei Copilului Brăila.

Sute de abonaţi la pomană

Câteva parohii din Brăila au deschis cantine sociale şi au invitat la masa lor săracii oraşului. Peste 800 de amărâţi mănâncă zilnic din mila Bisericii.

Mulţi dintre ei sunt noii sărăciţi ai Brăilei, oameni care şi-au pierdut locurile de muncă şi s-au văzut, peste noapte, nevoiţi să cerşească.

Străzile oraşului sunt cel mai relevant tablou care creionează ce a fost şi ce a ajuns Brăila.

Clădirile vechi, cu împletituri elegante din piatră, spun poveşti despre frumuseţea acestor locuri, despre demnitatea acestor oameni care, în iuţeala lor, ştiau să facă şi avere, dar şi să se şi distreze.

Acum, pe aceleaşi străzi de poveste - vezi Regala - dai nas în nas, la colţ de stradă, cu chipuri ponosite de oameni îmbătrâniţi înainte de vreme sau copii care s-au maturizat la apelul părinţilor, care i-au trimis la cerşit pentru a-şi asigura banii de-o votcă. Trist.

Oameni care te agasează la semafor: „Dă un leu!", iar nu „Dă o bucată de pâine!". O lume pestriţă, în continuă decădere, o lume pe care, dacă mai marii Brăilei de altădată ar vedea-o, s-ar întoarce în mormânt.