Prognoză: Cod Portocaliu pe Dunăre de săptămâna viitoare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dumitru Popa, prefectul Brăilei spune că deocamdată nu sunt probleme nicăieri legate de creșterea nivelului Dunării. În ultimele 24 de ore apele au crescut cu opt centimetri, dar răul abia de săptămâna viitoare vine. Prognoza spune că Brăila intră sub incidența Codului Portocaliu, apele Dunării urmând să ajungă la 640 centimetri.

În ultimile zile Dunărea a continuat să crească cu câțiva centimetri, de ieri și până astăzi nivelul fiind mai mare cu opt centimetri.

A intrat astăzi în faza a II-a de apărare sectorul de dig Brăila - Dunăre Siret și se mențin în faza a II-a de apărare sectoarele de dig: Titcov, Mărașu și Băndoiu din IMB; Călmățui- Gropeni - Chiscani (Comp. I, II, III); Noianu - Chiscani; Municipiu și Vărsătură. De asemenea se mențin în faza a II-a de apărare Filipoiu, Lungulețu, Gemenele, Bălaia și Măicanu din IMB.

Prefectul Brăilei, Dumitru Popa a declarat în urmă cu câteva minute că în zilele următoare nivelul apelor va urca și coborî. Acesta a tras atenția însă că pericolul va veni abia săptămâna următoare, când specialiștii au prognozat intrarea în Cod Portocaliu.

„De săptămâna viitoare Cod Portocaliu. Apele vor fi mai mari decât în primăvară, vor ajunge la 630 - 640 centimetri. Nu avem zone de risc, localitățile au fost inspectate de către cei de la Apele Române și ANIF. Am intervenit noi preventiv, acolo unde am lucrat și în primăvară, în apropierea digului cuprins între Celhart Donaris și satul Chiscani. Există rezerve de saci umpluți cu pământ pentru eventualele situații de acolo", a spus prefectul.

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite