Stiri din Braila

Profesorul şi scriitorul Ioan Munteanu, o viaţă dedicată culturii şi Brăilei

6 februarie 2012, 08:00 |  Autor: Adriana Baranga  | 

Cuvinte cheie: Brăila, Ioan Munteanu, cetăţean de onoare, diplome, publicistică, Colegiul Economic, Ion Ghica,

Profesorul şi scriitorul Ioan Munteanu

Brăila

Profesorul şi scriitorul Ioan Munteanu

 

Ioan Munteanu s-a născut la 11 ianuarie 1943 în Brăila. A studiat la Liceul Nicolae Bălcescu. A urmat cursurile Facultăţii de Limbă şi Literatură Română a Universităţii „Al. I. Cuza" din Iaşi şi, ulterior pe cele ale Facultăţii de Filosofie în cadrul aceleiaşi universităţi.

În 1965 a fost repartizat ca profesor stagiar la Şcoala Generală din Tichileşti unde a predat timp de patru ani, iar în 1969 a obţinut prin concurs postul de profesor de limba şi literatura română la Colegiul Economic din Brăila unde a activat până când a ieşit la pensie. El este cel care i-a dat numele de „Ion Ghica" liceului Economic. „Predau de peste 42 de ani. Nimeni din Brăila nu mai are vechimea aceasta. Sunt şi cel mai longeviv profesor de la Liceul Economic, şcoală căreia i-am dat numele în 1972. Ion Ghica e cunoscut ca scriitor, însă el a fost şi primul profesor de economie politică din România, de aceea am propus acest nume", ne-a povestit Ioan Munteanu.


Vreme de şapte ani, din 1990 până în 1997 a ocupat funcţia de director al Colegiului Economic, perioadă în care a iniţiat publicarea revistei „Convorbiri economice". În 1996 a plecat la Odessa unde a ţinut cursuri de perfecţionare a profesorilor de limba şi literatura română din Ucraina, în calitate de colaborator al Universităţii „Dunărea de Jos".

Îşi dorea o carieră în teatru

Mărturiseşte că visul tinereţii sale a fost să devină actor, dar pasinuea pentru teatru nu a fost împărtăşită şi de familie. „Eram al treilea în casă după un inginer şi un profesor, se spera să devin medic. Eu eram pasionat de teatru, am şi jucat pe vremea când eram elev, pasiune însă neacceptată de părinţi, de aceea m-am hotărât să dau la limba latină. Când am ajuns în Iaşi am aflat că secţia s-a desfiinţat şi aşa am ajuns la Filologie", îşi aminteşte profesorul.


De-a lungul carierei a avut de-a face cu mii de elevi. Cu unii dintre ei a păstrat legătura şi ei sunt cei care l-au sprijinit în publicarea operelor sale. „Mi-au trecut prin mână sute şi sute de elevi, timp în care m-au marcat şi i-am marcat. Unii dintre ei sunt astăzi sponsorii lucrărilor mele de o ritmicitate impresionantă", ne-a spus Ioan Munteanu.

Activitatea publicistică

Nu a reuşit să facă o carieră în teatru, dar a reuşit să se facă remarcat în lumea publicisticii şi a literaturii. În 1966 debutează în ziarul „Înainte" cu articole pe teme culturale. Între 1973 şi 1989 publică cronici dramatice în acelaşi ziar. De-a lungul timpului a colaborat la publicaţiile „Luceafărul", „Dunărea" (Brăila), „Florile Dunării", „Libertatea", „Monitorul de Brăila", „Tribuna Învăţământului", „Revista de Pedagogie", „Limba şi Literatura română", publicând peste 100 de articole.


Primul volum semnat de el şi publicat în 1984 a fost „Brăila. Monografie". A urmat în 1998 „Sintaxa limbii române după Ion Creangă", „Stradele Brăilei. Documente pentru viitor" în 2005 , „Povestea unei străzi - Regala" şi „Teatrul Maria Filotti. Premierele aşa cum au fost. 1973 - 2003", ambele apărute în 2006, „Piaţa Traian - emblema Brăilei moderne" şi „Din pânza Penelopei, Incursiuni etimologice", amândouă apărute în 2007.

Citeşte şi:
Medic de familie cu patru joburi în localităţi ieşene diferite. Vezi ce salariu are

Are publicate până acum cinci antologii: „Bărăgan, câmpia soarelui", „Cartea Dunării", „Anecdote literare", „1111 Maxime - 101 teme de reflecţie" şi „Din vadurile Chiralinei. Antologie de literatură contemporană. Vol. I: Proză şi dramaturgie". A fost colaborator la „Monografia învăţământului economic din Brăila", apărută în 1971.
Între anii 1999 şi 2002 a făcut parte din Comisia Naţională de Limba şi Literatura Română.

Cetăţean de onoare al Brăilei

Activitatea şi realizările sale nu au trecut neobservate. În anul 2004 a primit Ordinul „Meritul pentru Învăţământ", în grad de Comandor, iar în anul 2006 a obţinut Diploma de „Cetăţean de Onoare al Municipiului Brăila" cât şi Diploma de Excelenţă conferită de Ministerul Educaţiei şi Cercetării. Ultima distincţie primită a fost în urmă cu aproape două săptămâni la Gala Premiilor Culturale Brăilene, „Diploma de Onoare pentru activitatea publicistică dedicată identităţii urbei brăilene". Una dintre zecile de diplome obţinute ocupă un loc special în inima lui, şi nu este una obţinută în urma activităţii profesionale, „Diploma de Excelenţă pentru cel mai bun soţ, cel mai iubitor tată, cel mai grijuliu bunic şi cel mai devotat fiu al Brăilei".


După o viaţă de om în slujba învătământului, a culturii, a promovării istoriei şi specificului local al Brăilei, Ioan Munteanu se consideră un om împlinit, însă mărturiseşte că este loc şi de mai mult. „Mă simt împlinit. Aş fi putut să fac mai mult, dar nu este timpul trecut".


Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     

    CAMPANIE ADEVĂRUL: Profesorii cu care Brăila se mândreşte

    Cunoşti un profesor care este iubit de întreaga comunitate? A format sute de copii, a promovat ...

    Universitatea “Dunărea de Jos”/ Sediu nou pentru Facultatea de Litere

    În acest moment specializarea de filologie îşi desfăşoară cursurile în clădirea centrală a univ ...

    Taximetriştii luaţi la bani mărunţi! Autorităţile caută aparatele cu „maimuţe“

    Aparatele de taxat montate pe taxiurile din Capitală vor fi verificate săptămâna viitoare de o ...

    RĂZBOI: Primăria Brăila pierde definitiv Lacu Sărat

    Bătălia finală cu Primăria Chiscani se dă pe 7 iulie la Curtea Supremă, dar procesul este ca şi ...

    REPORTAJ: Brăila, oraşul cu două inimi/ Locurile de promenadă ale oraşului cosmopolit, atunci şi acum

    De la Centrul Vechi, la Centrul Administrativ: locurile de promenadă ale Brăilei, în urmă cu un ...

    Vezi aici ce se joacă la teatru în weekend!

    După sărbătorile de iarnă, Teatrul "Maria Filotti" Braila oferă brăilenilor două comedii savuro ...

    Directorul RBS cere înţelegere din partea acţionarilor şi a contribuabililor

    Stephen Hester, directorul executiv al Royal Bank of Scotland, a dat de înțeles că acționarii ș ...

    A făcut sex cu fiul pe care nu-l mai văzuse de 15 ani

    O femeie din Statele Unite ale Americii a şocat lumea după ce a fost acuzată că a făcut sex cu ...


    Mălin Bot

    Decizia de a pedala pe extremismul naţionalist, pentru a aduna voturi la alegerile locale din Odorheiu Secuiesc, plasează Partidul Civic Maghiar (PCM) în categoria partidelor-măscărici. Continuare

    Adevarul on Facebook

    Politicienii care este

    Grigore Cartianu

    Acest articol n-ar fi existat dacă urechile autorului său n-ar fi biciuite, seară de seară, de un cuvânt folosit de politicieni precum bisturiul chirurgical de către ţapinari: „datorită“.

    Du-te acasă, bodyguard!

    Petre Barbu

    Şi am uitat, la dracu’!, să mă iubesc şi să-mi iubesc îngerul meu păzitor.     

    Se poartă căpuşele

    Simona Catrina

    Mi-amintesc de un amic bun ca un corn cald, generos şi chitit pe o viaţă onestă, îndrăgostit ghem de o colegă de facultate.

    Papagalul lui Flaubert

    Andrei Craciun

    Am aniversat de curând, în tăcere, fără fast, ba chiar fără niciun martor, un deceniu de când sunt flaubertian.

    Restauraţia

    Liviu Avram

    Cel mai norocos personaj din procesul Trofeul Calităţii este Adrian Năstase.

     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole