Procurorii brăileni: „Monitorizăm în permanenţă grupările interlope"

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Clanul Ratză "face legea" în cartierul Giuleşti
Clanul Ratză "face legea" în cartierul Giuleşti

După ce-au terorizat oraşul, cele cinci clanuri interlope ale Brăilei sunt ţinute în frâu de poliţişti şi procurori. Considerat, cândva, oraşul cuţitarilor şi al bandelor mafiote, Brăila are, în sfârşit, parte de linişte. Brăilenii pot răsufla uşuraţi. Interlopii grupaţi în cele cinci mari clanuri, sunt vânaţi fără milă.

Cercetaţi în mai multe dosare penale, condamnaţi şi daţi în urmărire prin Interpol, liderii grupărilor interlope din Brăila au fost puşi la zid de oamenii legii.

„Parchetul împreună cu Serviciul de Investigaţii Criminale din cadrul IPJ monitorizează în permanenţă activitatea grupărilor interlope, precum şi pe cei consideraţi liderii acestor grupări. De aproape trei ani, nu au mai fost incidente majore puse la cale de membrii acestor grupări", a precizat purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila, procurorul criminalist Marinela Coşniţă.

Şi asta în condiţiile în care, ani la rând, interlopii s-au războit crunt. Constantin Bogăţeanu, zis "Caţali", seful grupării Vărsătura, spre exemplu, a fost ucis în plină stradă, în urmă cu câţiva ani, de membrii grupării rivale, condusă de fraţii Costică şi Ghiţă Buricea.

Zeci de dosare de ultraj contra bunelor moravuri

E de notorietate faptul că, în multe cazuri, procurorii au cerut sprijinul serviciilor secrete pentru monitorizarea interlopilor. Multe dintre acuzaţii au fost formulate pe baza înregistrărilor audio realizate, cum este cazul liderilor grupării din Brăiliţa-Vidin. La un moment dat, pe rolul Judecătoriei Brăila erau aproape 30 de dosare penale de ultraj contra bunelor moravuri, intentate scandalagiilor, mulţi dintre aceştia fiind afiliaţi grupărilor interlope.

"De obicei, infracţiunile de ultraj contra bunelor moravuri sunt asociate cu alte infracţiuni, cum ar fi lovire sau distrugere. Cele mai multe astfel de fapte se petrec în municipiu", a spus vicepreşedintele Judecătoriei Brăila, Ciprian Butnaru.

Cele cinci grupări interlope (Radu Negru, Centru, Brăiliţa, Vărsătura, Obor) au fost "decapitate" rând pe rând, după ce membrii lor au fost fie arestaţi şi condamnaţi, fie daţi în urmărire prin Interpol.

Costică Buricea a fost arestat în Spania, Romică Bogăţeanu ("Caţali") încarcerat la Galaţi, Tică Valutistu dat în urmărire. Alţii, precum fraţii Ionel şi Titi Sgîrcitu, cămătarii Brăilei, sunt târâţi prin procese interminabile.

Brăila

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite