Prinși în flagrant la furat de țevi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Polițiștii au efectuat cercetări
Polițiștii au efectuat cercetări

Un echipaj de poliţie din cadrul Biroului de Ordine Publică, în timp ce executa serviciul de patrulare, a depistat, la intersecţia străzii Gheorghe C.Constantinescu cu strada Grigore Alexandrescu, doi tineri care trăgeau un cărucior în care se aflau şapte ţevi metalice.

În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că ţevile şi căruciorul aparţin unui bărbat din municipiu, fiind sustrase din curtea imobilului acestuia.
Cei doi suspecţi sunt doi tineri de 17 și, respectiv 18 ani, ambii domiciliaţi în municipiul Brăila, primul fiind condus la sediul Poliţiei Municipiului Braila şi audiat cu privire la săvârşirea infracţiunii de furt calificat.


În prezent, sunt continuate cercetările pentru depistarea celuilalt, care a fugit la vederea poliţiştilor.
Prejudiciul, în valoare de 70 de lei, a fost recuperat în totalitate şi predat părţii vătămate.

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite