Brăila: Povestea străzilor cu nume de meşteşuguri

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Brăila: Povestea străzilor cu nume de meşteşuguri
Brăila: Povestea străzilor cu nume de meşteşuguri

Câteva dintre străzile oraşului sunt botezate după numele unor negustori, meseriaşi ori meşteşuguri Strada Braşoveni a fost botezată după legatura tradiţională a negustorilor braşoveni cu Brăila, iar Cavafi, după numele celor care făceau încălţamintea.

Denumirile marilor artere şi ale micuţelor străzi din centrul vechi păstrează vie istoria petrecută de-a lungul a sute de ani.
Câteva dintre străzile oraşului îşi trag numele din numele negustorilor şi a meseriaşilor Brăilei.

Găsim astfel în planurile vechi ale oraşului din prima jumătate a secolului al XIX-lea, strada Braşoveni. Numele ei consacră legatura tradiţională a negustorilor braşoveni cu Brăila.

“Prăvăliile lor, aliniate în bordura străzii, atrăgeau clienţii cu mărfuri importate din Boemia, Austria, Franţa sau Olanda. Dantelării şi mătăsuri, sticlărie şi porţelan, mobilier şi feronerie erau etalate ademenitor în ferestrele caselor”, punctează muzeograful Maria Stoica. Aceasta ne-a mai spus că strada Braşoveni a fost o importantă arteră comercială moştenită de oraşul modern de la aşezarea medievală.

Tot din aceeaşi sursă mai aflăm că în perioada 1910 – 1947, strada a primit numele marelui negustor de cereale, Nicolae Perlea, fost primar al Brăilei, proprietar al unui imobil de pe acea stradă.

Strada Bateriilor, una dintre cele mai scurte

O altă stradă se numea Cojocari, deoarece aici locuiau cojocarii.

“La începutul secolului al XIX-lea, strada era una dintre cele mai populate din oraş. Aici se aflau stărostia şi iznaful cojocarilor”, ne spune Maria Stoica.

Denumirea străzilor Curtinei şi Bateriilor a menţinut în actualitate o realitate istorică legată de fosta Cetate a Brăilei.

“Prima indică originea punctului ei de pornire pe locul zidului care făcea legătura dintre bastioane, iar cealaltă, poziţionarea tunurilor în sistemul de apărare al cetăţii. Strada bateriilor este una dintre cele mai scurte străzi din oraş”, a mai spus muzeograful Maria Stoica.


Străzi cu nume hazlii sau poetice

Fagului, Fluierului, Iasomiei, Lebedelor ori Micşunelelor sunt doar câteva dintre străzile cu nume comic din Brăila.

“Locuiesc pe strada Micşunelelor de peste 20 de ani şi habar nu am de unde vine numele străzii”, spune Silica Pricop.

Străzile Rapsodiei, Satelitului, Zambilelor ori Zânelor poartă de asemenea nume comice.

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite