Tudor Octavian este un gazetar pasionat de artă care trăieşte din scris: "Eu am o viaţă dublă!"
0Scriitor, critic de artă şi jurnalist, pentru Tudor Octavian, dorul de locul natal este „un amestec bizar de melancolie cu durere". N-a uitat o clipă locurile copilăriei. Născut în oraşul de pe malul Dunării, Brăila, mai precis în actualul cartier Brăiliţa, Tudor Octavian este unul dintre cei mai cunoscuţi scriitori, critici de artă şi jurnalişti români contemporani.
Îşi face meseria din plăcere şi recunoaşte că „trăieşte din scris".
„Eu am o viaţă dublă. Cei mai mulţi gazetari nu ştiu că sunt autorul multor cărţi de artă, iar mulţi oameni de artă ignoră faptul că sunt gazetar. În fapt, trăiesc din scris", ne-a spus jurnalistul.
„Am prins moace în Dunăre"
„Am plecat din Brăila la vârsta de 13 ani, ca să urmez un liceu militar. Între 19 şi 21 de ani, am muncit la PAL, am fost muncitor necalificat, apoi am plecat la Arhitectură. Din păcate, nu mai am pe nimeni în Brăila, sunt toţi la cimitir", povesteşte Tudor Octavian.
Jurnalistul îşi aminteşte cu plăcere de casa din Brăiliţa, care acum nu mai e - că a fost demolată -, de prietenii din copilărie, de chemarea irezistibilă a locurilor natale.
„Toată copilăria mea am prins moace în Dunăre. Am prins moace şi, în gropile de lângă dig, albitură. Ajutam familia cum puteam, cu mâncare. Puţini oameni recunosc că dorul de locurile natale e ceva fizic, un amestec bizar de melancolie cu durere", spune, cu vădită emoţie, Tudor Octavian.
A pipăit asfaltul
Tudor Octavian a mai fost o singură dată în Brăiliţa, unde a fost casa părintească, acum vreo zece ani. S-a aplecat şi a pipăit asfaltul, ca să „simtă" locul unde s-a aflat stâlpul de la poartă. Cineva chiar l-a întrebat ce face acolo, în stradă.
„Când au dărâmat casa, în '80, mama s-a agăţat de stâlpul porţii. A ţinut de el aşa de tare, încât a smuls stâlpul."
Întrebări şi răspunsuri
Cum sunteţi, în dubla calitate, de critic de artă şi jurnalist?
„Sunt foarte tolerant, dar sunt tolerant cunoscând starea reală a lucrurilor. Nu-mi place un anume tip de lipsă de demnitate - foarte natural românească - în sensul că am întâlnit oameni care sunt nedemni, fără să fie nevoie. Unii chiar se complac în acest tip de viaţă care, de fapt, e foarte comodă".
Puteţi exemplifica?
„Sărăcia este comodă, traiul bun necesită efort, participare. Din cartof se pot face 50 de feluri de mâncare bune şi 50 proaste. Cele bune cer muncă, strădanie, participare".
Virgil Minache Lefter medicul care le redă copilăria puştilor bolnavi
Profil
Născut: 12 decembrie 1939, Brăila.
Studii: Arhitectură şi Filologie.
Ocupaţie: Jurnalist.
Familie: Căsătorit, are două fete, una în ţară, cealaltă în Franţa.
Se încarcă comentariile...
