Portret: Petruţa Simionescu a înfiinţat un liceu la Brăila
0Este cel mai longeviv director din sistemul de învăţământ brăilean şi conduce Grupul Şcolar „Anghel Saligny" din Brăila, din anul 1990. Petruţa Simionescu spune că şcoala e al doilea copil al ei.
De 20 de ani, viaţa ei se întrepătrunde cu existenţa Grupului Şcolar „Anghel Saligny". A muncit mult, a dăruit, iar rezultatele nu s-au lăsat aşteptate. Inginer de profesie, Petruţa Simionescu conduce Grupul Şcolar „Anghel Saligny" din 1990. Mai mult decât atât, ea este cea care s-a zbătut să-l înfiinţeze.
„Sunt acolo de la începuturi. Pot spune că şcoala aceasta este al doilea copil al meu", spune Petruţa Simionescu.
A pornit de la zero şi a reuşit să-l transforme într-un liceu cu tradiţie.
Şcoală europeană
Astăzi, Grupul Şcolar „Anghel Saligny" este şcoală europeană, are rezultate bune la olimpiade, desfăşoară proiecte europene şi are o bază materială demnă de invidiat.
„Îmi amintesc cum, împreună cu maiştrii instructori de la acea vreme, am reuşit să transformăm o cameră care era bucătărie într-o sală de clasă. Apoi am reuşit să strâng o parte din dotarea şcolii - atelierele - care nu mai erau folositoare altor licee, au fost preluate de noi. Am fost ca într-o familie în care s-a plecat de la lingură. Alt eveniment memorabil ar fi acela al schimbării sediului în fostul local al şcolii nr. 12", îşi aminteşte Petruţa Simionescu.
File de istorie
După terminarea facultăţii, Petruţa Simionescu a primit repartiţie la Şantierul Naval din Tulcea.
„Mi-a plăcut foarte mult munca în şantier. Dar în 1980, după ce m-am căsătorit, am decis să vin la Brăila şi am intrat în învăţământ ca pofesor la Liceul Iorga", povesteşte Petruţa Simionescu.
Opt ani mai târziu a fost numită coordonator - instruire practică şi tehnologică.
„Apoi cu ajutorul Şantierului Naval, al reprezentantului Ministerului Construcţiei de Maşini şi al Inspectoratului Şcolar Brăila am reuşit înfiinţarea Grupului Şcolar de pe lângă Şantierul Naval, care în 1991 a căpătat denumirea actuală de „Anghel Saligny", spune directorul instituţiei de învăţământ.
Pentru cei care nu o cunosc, Petruţa Simionescu este un om simplu şi modest. Iubeşte enorm florile şi dacă ar avea mai mult timp liber şi-ar dori să călătorească în jurul lumii.
Dacă în urmă cu câţiva ani, cariera părea mai importantă, acum managerul simte că centrul de greutate alunecă spre familie.
„Simt că acum sunt mai importante evenimentele care se întâmplă în familie. Doresc să ajung soacră, bunică şi în plan profesional să găsesc o cale de trecere peste momentul acesta care reprezintă un impas pentru învăţământul tehnic", a conchis Petruţa Simionescu.
Întrebări şi răspunsuri
Cum aţi reuşit să vă menţineţi director timp de două decenii?
„Mie îmi place lucrul bine făcut. Un manager trebuie să ştie să lucreze cu oamenii pentru că cele mai bune lucruri se fac în echipă. Mi-a plăcut să construiesc, să mă bazez pe echipă. Iar oamenilor le mai trebuie ceva - un cadru în care să se simtă bine, ca venitul la serviciu să nu devină o corvoadă".
Care sunt problemele învăţământului tehnologic?
„La grupurile şcolare există o problematică aparte şi este cred regretabil faptul că în timp, numărul de ore de practică a scăzut. Este foarte greu să faci calificare fără practică, iar agenţii economici sunt nemulţumiţi de calitatea pregătirii".
Ce-i place
„Îmi place să-mi privesc florile din curte în fiecare dimineaţă. Mă uimeşte perfecţiunea dintr-o floare. Ador tot ceea ce este frumos şi natural. Îmi place să fiu în preajma tinerilor şi să-i ajut cât pot de mult. Îmi place să-i înţeleg pe oameni, citesc multă psihologie şi în general fac un joc cu mine - încerc să văd care vor fi următorele reacţii ale oamenilor".
Ce nu-i place
„Aş începe cu aroganţa şi bădărănia. Nu-mi plac oamenii care au pretenţii nefondate. Nu-mi place nimic din ce este fals. Nu-mi place cand alţii lasă treaba neterminată şi trebuie să o termin eu şi nu-mi mai place cum arată România în ultima vreme - faptul că ne-am manelizat".
Profil
Născută: 29 iunie 1954, Rădăuţi, Suceava.
Studii: Universitatea "Dunărea de Jos" Galaţi, Facultatea Mecanică, secţia Nave şi Instalaţii de Bord.
Ocupaţie: director Grupul Şcolar „Anghel Saligny" Brăila.
Familie: căsătorită, o fată.