Portret: Gheorghe Calotă este seniorul Învăţământului brăilean/Vezi aici traseul profesional al dascălului

A venit la Brăila în 1965. 32 de ani a predat la Grupul Şcolar de Prelucrarea Lemnului „Constantin Brâncuşi". A înfiinţat Clubul Seniorilor din Învăţământ al cărui preşedinte este şi în prezent.

După terminarea facultăţii a ajuns la Brăila prin repartiţie guvernamentală. Din 1965 până în 1970 a fost profesor de limba şi literatura română la Şcoala de Mecanici Agricoli din Brăila, apoi, pentru întreaga activitate didactică, la Grupul Şcolar de Prelucrarea Lemnului „Constantin Brâncuşi".

A dat nume liceului

În perioada 1996 - 2000 a fost director al Grupului Şcolar, timp în care a gestionat lucrările de consolidare şi reparaţii la clădirea şcolii. La propunerea sa, prin recompartimentarea unor ateliere şcolare s-au format două săli noi şi a fost înlocuită încălzirea pe bază de lemne şi cărbuni cu centrală proprie cu gaze. Tot el a fost cel care a propus numele acestei unităţi şcolare.

Mariana Nicolesco, soprana de aur a României/Află de aici mai multe despre „sufletul” Concursului Internaţional de Canto „Darclee"

„Într-un regim sever de economii, dar şi de maximă eficienţă, în vara anului 1997, s-au depus eforturi deosebite făcându-se posibilă deschiderea anului şcolar 1997-1998 în clădire nouă. Mai apoi am întocmit monografia şcolii, apărută în 2001 cu titlul Grupul Şcolar de Prelucrarea Lemnului „Constantin Brâncuşi" - De la arta meseriei, la meseria artei sau Triumful înţelepciunii", povesteşte Gheorghe Calotă.

În perioada 1982 - 1998, Gheorghe Calotă a fost preşedintele CAR Învăţământ Brăila, perioadă în care unitatea a reuşit să cumpere un sediu propriu.

„A fost depusă la Arhivele Statului - Filiala Brăila o copie după actul de proprietate cu menţiunea ca spaţiul respectiv, proprietate a tuturor membrilor CAR, în eventualitatea desfiinţării CAR, să devină proprietate a Inspectoratului Şcolar şi să nu fie folosit în viitor decât în interesul Învăţământului", explică profesorul.

În perioada 1990 - 1996 a fost preşedintele Asociaţiei Judeţene a CAR Brăila, iar între 1991 - 1992 a fost consilier al prefectului Brăila, pe probleme de Învăţământ.

Clubul Seniorilor din Învăţământ

Gheorghe Calotă este printre fondatorii Clubului Seniorilor din Învăţământ, al cărui preşedinte executiv este şi în prezent. A iniţiat apariţia revistei „Vocea a treia" editată de club şi ajunsă la nr. 23.

Portret: Bogdan Paul Albu promovează Parcul Balta Mică a Brăilei

A publicat diverse articole în presa locală, dar şi la Glasul Naţiunii şi Literatura şi Arta de la Chişinău, articole de apărare a limbii române şi de critică literară. Pentru legăturile statornice cu scriitori şi presa literară din Republica Moldova, a primit Diploma Uniunii Scriitorilor din Moldova.

După o perioadă în care a fost redactor adjunct al revistei „Dunărea", a iniţiat împreună cu dr. Nicu Teodorescu apariţia revistei „Florile Dunării".
Pentru activitatea sa deosebită a fost răsplătit în 2000 cu Ordinul Naţional Pentru Merit în grad de Ofiţer.

Întrebări şi răspunsuri

Ce-a fost pentru dvs. Eminesciana?

"Consemnând ca un cronicar faptele, aş spune: o manifestare dedicată lui Eminescu timp de 20 de ani fără întrerupere la Brăila, începând din mai 1983 şi până în mai 2002".

Ce semnificaţie are ziua de 26 iulie?

"Pe 26 iulie 1883, Luceafărul eminescian, pentru prima oară în ţara noastră, este publicat în revista Dunărea din Brăila, de către Alexandru Djuvara. La începutul lunii august al aceluiaşi an avea să apară în Convorbiri literare. Eminesciana cinstea la 100 de ani evenimentul prin care, pentru totdeauna, Brăila îsi lega numele de renumele poetului. Prin tot ceea ce am făcut am vrut să-l aducem pe Eminescu veghe la Dunăre".

Ce-i place

„Îmi place să retrăiesc în poveste anii copilăriei în timpul cărora am înţeles că marile bucurii şi le aduc şi lucrurile mărunte. De asemenea, îmi place să stau de vorbă cu nepoţelele pentru a avea de fiecare dată senzaţia că Dumnezeu mi-arată chipul îngerilor şi că nu-i altă bucurie mai mare decât bucuria de bunic", spune cu melancolie în glas profesorul.

Ce nu-i place

„Nu-mi place imposturea, dar nu-mi place nici logoreea în momentul în care peste ţară este avertizare de Cod Roşu. Totodată, nu-mi place lenea manifestată mai ales în domeniul public", a conchis Gheorghe Calotă.

Profil
Născut: 14 februarie 1936, în satul Sf.Gheorghe, jud.Giurgiu
Studii. Facultatea de Limba şi Literatura Română, Universitatea Bucureşti, promoţia 1965
Profesie. Profesor de Limba şi Literatura Română
Familie. Căsătorit, un copil şi două superbe nepoţele: Măriuca şi Cristina

Portret: Badea Andrei a schimbat haina de electrician cu cea de polițist la Proximitate

Interviu

V-aş ruga să ne spuneţi pentru început ceea ce brăilenii nu ştiu încă despre dumneavoastră.

Gh. C: Citând pe Topârceanu, zic şi eu că îndată ce am pus piciorul în Brăila , m-am făcut brăilean! Ceea ce nu ştiu brăilenii, şi fără să fiu un prefăcut, în tot acest timp am rămas ca spirit şi atitudine ţăran dintr-un sat de pe Vlaşca. Asta neînsemnând că nu eram sincer în dăruirea mea pentru Brăila.
Spuneţi-ne câteva cuvinte despre bacalaureatul anului 2010.

Ce puteţi să ne spuneţi despre Bacalaureatul 2010?

Gh.C. : Se pot spune multe. Se şi spun atâtea la televizor, uneori de inşi cărora le place să se audă vorbind, încât există riscul să repet un lucru deja spus sau, mai rău, să contrazic o părere care tinde să se generalizeze şi anume că învăţământul românesc s-ar afla la pământ. Un lucru demn de laudă care trebuie amintit este hotărârea cadrelor didactice de a renunţa la grevă şi de a susţine bacalaureatul. Se răspundea pozitiv cerinţelor elevilor şi ale părinţilor acestora. Am şi lăudat o distinsă colegă pe care am întâlnit-o în timp ce mergea la o elevă a cărei stare de sănătate impunea deplasarea comisiei de bacalaureat la locuinţa acesteia.

Şi acum un lucru despre care am mai scris cu ani în urmă în presa pedagogică şi, evident, care nu îmi place şi care n-ar mai trebui să existe în practică, din păcate, chiar a unor cadre didactice care predau limba română.

Portret: Dragoş Mihai Paraschiv a fost pe primul loc la Mamaia Copiilor

Interesant de ştiut! Care ar fi?

Gh.C.: Se publică în presă, circulă şi pe internet, se comentează cu o voluptate infantilă aşa-zisele perle ale elevilor găsite în tezele acestora. Nu neg existenţa acestora, umorul involuntar prezent în unele dintre ele. Ceea ce nu se înţelege este că acest umor aparţine nu elevului, ci celor care devin culegători, an de an, ai acestui folclor facil. Imaginează-şi cineva pe cel care ar râde de parfumul trandafirului că acesta are ţepi şi ar vrea să-l scoată din decorul grădinii. Pentru ca Soarele să devină, cum zicea Ion Barbu, nun şi stea, pentru a se pătrunde lumina cărţii ca treaptă de împlinire a personalităţii elevului, trebuie urcată golgota aspiraţiei. Nu se poate face fără transpiraţie şi effort. Poate nici Soarele, cât e el de Soare, nu ar fi atât de strălucitor dacă nu ar avea şi el întunecimile lui. Părţile luminoase ale unor picturi celebre sunt puse în evidenţă de zone de penumbră.

Aţi fost adeptul ideii că activitatea profesorului nu înseamnă numai ceea ce trebuie să spui elevului la clasă ci, mai ales, ceea ce îl înveţi să facă singur, în afara clasei.

Gh.C.: Cunoscutul poet Ion Alexandru, prezent la Brăila de mai multe ori, spunea, referindu-se la mezinul familiei sale Alexandru, că îl ia cu dânsul uneori când ar trebui să fie la şcoală convins fiind că acesta învaţă mult mai mult asistând la o discuţie între oameni mari pe probleme extrem de serioase decât ar câştiga stând într-o oră de clasă. Având în vedere nu doar o asemenea convingere, timp de douăzeci de ani, elevii Grupului Şcolar de Prelucrarea Lemnului, elevi de liceu industrial, au avut ocazia să participe la cele 20 de ediţii ale Eminescienei brăilene.

Detaliaţi, vă rog. Ce-a fost pentru dumneavoastră Eminesciana?

Gh.C. : Consemnând ca un cronicar faptele, aş spune: o manifestare dedicată lui Eminescu timp de 20 de ani fără întrerupere la Brăila, începând din mai 1983 şi până în mai 2002. Insistând, ar trebui să spun că Eminesciana brăileană a fost câte ceva din ceea ce se vrea a fi în anii '80.. '90. ai secolului trecut, un institut Eminescu, un curs special Eminescu la Facultatea de Limbă şi Literatură Română Bucureşti, cursuri de vară Eminescu organizate de Societatea de Ştiinţe Filologice din România în aceeşi perioadă la Iaşi şi asta pentru că, în luna mai a fiecărui an, erau prezenţi la Brăila, pentru a le vorbi elevilor şi tuturor iubitorilor de poezie şi de creaţia eminesciană, cei mai de seamă exegeţi ai creaţiei poetului nostru naţional.

Ţinută în primul an în sala de sport a liceului în care lucram, Eminesciana a cucerit foarte repede scena Teatrului Dramatic „Maria Filotti" devenind un reper cultural de prestigiu naţional şi internaţional, dacă mă gândesc la participarea unor personalităţi de excepţie din Moldova de peste Prut precum academicienii Grigore Vieru, Mihai Cimpoi, Anatol Codru, Nicolae Dabija.

Portret: Nicuşoara Sincan, studenta care vrea să-i pună la punct pe infractori

De Eminesciana şi mai ales de numele Ligii Culturale Mihai Eminescu se leagă apariţia la Brăila a revistei Lui Eminescu , cea mai longevivă şi cu cele mai multe numere editate dintre cele opt apărute înainte având numele poetului în titlu, şi, din 1989, a unui bust Eminescu, în Grădina Mare, operă a sculptorului Dumitru Pasima din Bucureşti. Despre această statuie, pentru care eu am făcut propunerea de a se face la data de 26 februarie 1988 se impune precizarea câtorva particularităţi care o individualizează: este ultima statuie, din cele peste 365 de întrupări statuare ale lui Eminescu, plantată în primul an al nemuririi poetului şi prima dezvelită oficial la începutul celui de-al doilea secol.

Este prima dezvelită oficial de noile autorităţi de după revoluţia din decembrie 1989. Este, de asemenea, singura la a cărei binecuvântare, în octombrie 1991, au luat parte trei înalţi ierarhi ai Bisericii noastre strămoşeşti si doi miniştri ai Culturii, din România si Moldova. Au participat, se înţelege, mii de brăileni.

Statuia este singura căreia sculptorul i-a mai făcut alte surori. Adică nu prin folosirea unui şablon, ci lucrate în aceeaşi viziune. La Lugoj, Vaslui, pe Valea Timocului în Jugoslavia, la Slobozia, în Moldova.