Pomana UE refuzată de brăileni a început să fie redistribuită

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Chiar dacă iniţial anunţase că va aştepta până pe 15 februarie, primarul Aurel Simionescu a declarat de curând că a început deja distribuirea ajutoarelor alimentare către alte centre.

Edilul şef consideră că a făcut tot posibilul pentru ca oamenii să-şi primească ajutoarele care li se cuvin însă beneficiarii pur şi simplu refuză să se prezinte pentru a-şi ridica alimentele.


Distribuirea ajutoarelor comunitare a început în urmă cu aproximativ trei luni. Dacă în primele zile oamenii s-au înghesuit, în scurt timp alimentele au rămas abandonate în depozite.


Primăria a solicitat chiar ajutorul Poliţiei Locale cerându-le lucrătorilor instituţiei să treacă pe la casele oamenilor să-i înştiinţeze cu privire la faptul că ajutoarele îi aşteaptă, dar degeaba.


De săptămâna trecută şi până acum au venit doar doi, trei oameni. Aşa că primarul Simionescu a decis: dacă brăilenii nu au nevoie de aceste alimente, ele vor merge acolo unde sunt necesare.


Pe ultima sută de metri


Săptămâna trecută din cele 5.734 kg de lapte praf primite pentru municipiul Brăila, 4.400 de kg au fost returnate Consiliului Judeţean pentru a fi trimise către centre de distribuire a ajutoarelor din alte localităţi. „Ele vor ajunge în alte localităţi acolo unde nu au existat destule cantităţi pentru a acoperi nevoile tuturor beneficiarilor", a declarat Simionescu.

Ameninţaţi că rămân fără ajutoare probabil brăilenii se vor trezi pe ultima sută de metri.
„O perioadă a fost linişte, dar acum, în ultimele zile a mai început să vină lumea", ne-a spus Virgiliu Dumbravă, gestionar la depozitul de alimente de la Grupul Şcolar Industrial C. D. Neninţescu.

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite