Polițiștii sunt alături de cetățeni pe perioada sărbătorilor. Vezi aici măsurile ce vor fi luate pentru ordine și siguranță în aceste zile

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Polițiștii sunt gata de intervenție
Polițiștii sunt gata de intervenție

Astăzi, în cadrul ultimei ședințe a Colegiului Prefectural din acest an, reprezentantul Inspectoratului de Poliție Județean, Adrian Glugă a aprezentat măsurile ce vor fi luate pentru asigurarea climatului de ordine și siguranță pe perioada sărbătorilor.

Polițiștii vor identifica și supraveghea locurile și mediile cu potențial criminogen ridicat, vor menține ordinea publică prin desfășurarea de măsuri specifice pe următoarele linii de muncă: ordine publică, poliție rutieră, investigarea fraudelor și arme, explozivi, substanțe periculoase.

Polițiștii vor umări evitarea situațiilor de risc pe timpul petrecerilor organizate de Crăciun și Revelion în unități de alimentație publică, dar și prevenirea și combaterea activităților ilicite cu produse pe bază de amestecuri pirotehnice, monitorizarea locurilor unde se organizează focuri de artificii, prevenirea și combaterea furturilor de brazi în scopul comercializării lor în perioada sărbătorilor, dar și a furturilor de animale.

Comisar Adrian Glugă, adjunctul șefului IPJ Brăila, a prezentat măsurile pregătite de polițiști pentru perioada sărbătorilor

Adriana Glugă, adjunctul șefului IPJ a prezentat măsurile pentru asigurarea ordinei și siguranței publice


"Pe linie de siguranță rutieră se va urmări realizarea unei prezențe active în punctele cu risc ridicat de accidente și la orele cu trafic intens, intensificarea activităților specifice pentru limitarea excesului de viteză, pentru depistarea celor care conduc sub influența băuturilor alcoolice, precum și pentru verificarea dotării specifice anotimpului rece a autovehiculelor aflate în trafic", a precizat comisar Adrian Glugă, adjunctul șefului IPJ.

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite