Poliţiştii i-au ridicat pistolul în vederea cercetărilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

A.A. (22 de ani), din comuna Piscu, judeţul Galaţi, a reclamat la Poliţie că, la orele 8.00, în timp ce se afla pe strada Siretului din localitatea Corbu Vechi, judeţul Brăila, a fost ameninţată cu un pistol de numitul I.S., din comună.

Poliţişti de la Secţia 1 de Poliţie Rurală Brăila şi Biroul Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase au demarat cercetările şi au stabilit că I.S. (25 de ani), pe fondul unui conflict mai vechi, a ameninţat-o pe reclamantă cu un pistol neletal, din categoria celor supuse autorizării. Din verificarile efectuate a rezultat faptul că acesta nu este autorizat să deţină, să poarte sau să folosească arme letale sau neletale, iar pistolul nu este înregistrat la poliţie, urmând a se stabili cu exactitate provenienţa acestuia.
În cauză s-a întocmit dosar penal pentru port fără drept de armă neletală din categoria celor supuse autorizării, iar pistolul a fost ridicat în vederea continuării cercetărilor.

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite