Poliţiştii de proximitate brăileni în competiţie cu elevii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Este vorba de competiţiile de minifotbal care vor avea loc săptămâna aceasta între echipa poliţiştilor de proximitate şi echipe ale elevilor de la cinci unităţi şcolare din municipiu şi judeţ. Acţiunile sunt organizate cu ocazia Zilei Copilului.

Mâine începând cu orele 14.00, în sala de sport a Grupului Şcolar Industrial „Anghel Saligny" se va desfăşura ediţia a III-a a activităţii „Prin sport spunem NU violenţei". În acest sens, se va organiza un meci de fotbal între echipa şcolii şi echipa Poliţiei de Proximitate, activitate care se încadrează şi în programul dedicat zilelor şcolii.

De asemenea, sâmbătă, 28 mai, începând cu orele 8.15, poliţiştii de la Poliţia de Proximitate, în parteneriat cu Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret şi Inspectoratul Şcolar Judeţean, vor organiza a VI-a ediţie a Cupei „Pescăruşul" la minifotbal, în sala de sport a Şcolii cu clasele I-VIII „Mihail Sadoveanu", din municipiu, unde vor participa elevi din patru unităţi de învăţământ din municipiu şi judeţ - Şcoala „Mihai Sadoveanu" şi Şcoala „Dimitrie Cantemir" şi Şcolile cu clasele I-VIII, din comunele Plopu şi Chiscani.

Înainte de a se juca finalele campionatului de minifotbal, echipa poliţiştilor de proximitate va juca un meci demonstrativ cu echipa formată din profesorii-antrenori ai echipelor înscrise în competiţie.

La finalul ambelor manifestări, copiii vor primit pliante de prevenire antiinfracţională şi premii constând în diplome, cupe şi fanioane incripţionate, toate din fonduri proprii ale poliţiştilor de proximitate.

Brăila



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite