Poliţiştii brăileni vor înteţi controalele în preajma zilei de 1 mai

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În perioada 30 aprilie - 3 mai 2010, patrule mixte formate din poliţişti, jandarmi şi poliţişti de frontieră vor veghea pentru asigurarea liniştii şi ordinii publice în municipiu şi judeţ, precum şi în Staţiunea Lacu Sărat, Parcul Monument, Faleza Dunării şi în zona de agrement Blasova.

Se ştie că, în această perioadă, mulţi brăileni ies din case ca să meargă la picnic sau pur şi simplu la plimbare, astfel că oamenii legii vor să preîntâmpine violenţa şi furturile.

Agenţii Poliţiei Rutiere vor fi şi ei la post, mai ales la orele de vârf, pentru a-i descuraja pe vitezomani şi pentru a peîntâmpina producerea vreunui eveniment rutier nedorit. Oamenii legii vor fi prezenţi nu numai în Brăila, ci şi în zonele de agrement - la Lacu Sărat, Pădurea Viişoara şi Plaja Lipovenească.

Pe de altă parte, ofiţerii de la Serviciul de Investigare a Fraudelor vor acţiona cu efective sporite pentru protejarea populaţiei împotriva activităţilor ilicite. Nu în ultimul rând, poliţiştii de la Serviciul de Investigaţii Criminale vor intensifica controalele în zona barurilor şi discotecilor. Se va urmări, de asemenea, prevenirea şi combaterea cerşetoriei, vagabondajului şi prostituţiei.

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite