SANCŢIUNI: Peste 100.000 de lei au intrat la buget din amenzile pentru construcţii executate ilegal

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aceasta este suma care a intrat în visteria municipalităţii de la aceia care şi-au ridicat ilegal imobile sau au făcut modificări la case Cei care sunt prinşi că au construit fără a avea aprobările legale plătesc de două ori, o dată amenda şi apoi taxele aferente intrării în legalitate. Aşa a reuşit Inspeţia în Construţii să rotunjească bugetul.

„Din păcate sunt mulţi cetăţeni care cred că amenda este de 1.000 de lei şi după ce o plătesc intră de la sine în legalitate. Nimic mai fals. Legea 59/1991 republicată şi completată prevede că după ce este amendat, beneficiarul lucrării este obligat să intre în legalitate", ne-a declarat Gabriel Tudor, şeful Serviciului Disciplină în Construcţii din cadrul Primăriei Brăila.

Sistem birocratic

„În urma controalelor efectuate şi a amenzilor aplicate numai de la începutul anului şi până acum au fost aduşi la buget peste 100.000 de lei. După ce plătesc amenzile, cei prinşi în neregulă plătesc şi taxele aferente intrării în legalitate. Deci este vorba despre o dublă pagubă. Iar amenzile pot urca până la suma de 10.000 de lei, funcţie de mai mulţi factori", ne-a declarat ing. Romeo Toia, director adjunct al Instituţiei Arhitectului Şef din Primăria Brăila.

Cei prinşi în neregulă fie nu au cunoscut legea şi au considerat că pentru o cameră construită fără acte nu-i va amenda oricum nimeni, fie presaţi de timp s-au apucat de lucrări pentru că sistemul birocratic de aprobare este stufos şi destul de costisitor.

Din păcate şi aprobările se dau uneori după 60-90 de zile de la depunerea dosarului. Atunci când dosarele sunt depuse în plin sezon de construcire, aprobările pot veni abia în lunile octombrie- noiembrie, ceea ce pentru investitori poate însemna pierderea de bani, fapt ce îi determină să se apuce de lucrări în cunoştinţă de cauză a consecinţelor.

Practică: lucrări în avans

Pentru a nu pierde comenzile şi odată cu ele o grămadă de bani , unele firme se apucă de lucru înainte de a ieşi toate aprobările, asumându-şi astfel riscurile unor amenzi, pe care chiar le iau în calcul în funcţie de sezonul când este demarată lucrarea.

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite