Brăila: Peste 40 de cupluri şi-au unit destinele

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Brăila: Peste 40 de cupluri şi-au unit destinele
Brăila: Peste 40 de cupluri şi-au unit destinele

Numai sâmbătă ofiţerii de la Starea Civilă au oficiat 39 de cununii, în timp de duminică au fost programate doar şase. Cuplurile care au ales să spună „da” în faţa ofiţerului stării

Numai sâmbătă ofiţerii de la Starea Civilă au oficiat 39 de cununii, în timp de duminică au fost programate doar şase. Cuplurile care au ales să spună „da” în faţa ofiţerului stării civile spun că vremea a ţinut cu ei.

„Am făcut tot posibilul să mă căsătoresc în septembrie. Am dorit iniţial ca în august să ne căsătorim, numai că nu am putut găsi un restaurant atunci. Ne-am pregătit şi cu haine mai groase pentru că ne aşteptam să fie mai rece, dar vremea asta frumoasă a fost pe placul nostru şi al invitaţilor. Nici că se putea să avem mai mare noroc”, spune Violeta, 20 ani, una dintre miresele care sâmbătă a păşit într-o nouă etapă a vieţii sale.

Subcomisarul Mirela Cruceanu, şeful Serviciului Public Comunitar Local de Evidenţa Persoanei Brăila spune că în această vară au fost perioade chiar şi cu 60 de căsătorii pe care ofiţerii Stării Civile le-au oficial la foc continuu.

Actele necesare de care aveţi nevoie pentru oficierea căsătoria trebuie depuse la biroul de Stare Civilă de pe B-dul Al. I. Cuza cu 10 zile înainte de căsătoria propriu-zisă şi tot atunci veţi fi informaţi cu privire la ora de începere a cununiei civile. Dacă căsătoria are loc în week-end trebuie să plătiţi o taxă în valoare de 150 de lei la care se adaugă taxa pentru filmat de 20 de lei şi cea pentru pozat de 10 lei.

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite