Stiri din Braila

Premieră: Poţi termina liceul la frecvenţă redusă/ De la 1 iunie au început înscrierile!

18 mai 2010, 13:39 |  Autor: Marian Gheorghe | 

Cuvinte cheie: Brăila, Liceul "P.S. Aurelian", Universitatea "Constantin Brâncoveanu", cursuri FR, liceu, laboratoare, Camelia Vechiu,

Elevii de la Liceul "Petre S. Aurelian" studiază inclusiv discipline de specialitate

Brăila

Elevii de la Liceul "Petre S. Aurelian" studiază inclusiv discipline de specialitate

 

Creat în anul 2002, de către Fundaţia de Învăţământ, Ştiinţă şi Cultură „Prof. univ. dr. Alexandru Puiu", Liceul "Petre S. Aurelian" are propriile spaţii, pe strada Rubinelor. De la 1 iunie, instituţia face înscrieri la cursurile de frecvenţă redusă (FR) nou-înfiinţate.

„Anul acesta, avem două clase la zi şi două clase de câte 30 de locuri la frecvenţă redusă. Este vorba de o clasă de a IX-a şi o clasă de a XI-a, specializarea tehnician în activităţi economice. E o premieră, pentru că, din câte ştim, suntem singurul liceu unde se pot urma cursuri liceale la FR", ne-a spus directorul de la „P.S. Aurelian", conf. univ. dr. Camelia Vechiu.

21 discipline de specialitate

Liceul economic se află în incinta Universităţii „Constantin Brâncoveanu" şi deţine laboratoare de informatică, fizică, chimie şi merceologie, precum şi cabinete de biologie, limbi străine, istorie, geografie şi economie. Instituţia are o sală de festivităţi cu peste 200 de locuri şi o bibliotecă proprie, cu peste 5.000 de volume.

„Afară de obişnuitele discipline, elevii noştri vor putea studia 21 de materii de specialitate, etapizat, discipline care le vor fi de folos mai târziu, la facultate", a mai spus conf. univ. dr. Camelia Vechiu.

Elevii de la „Petre S. Aurelian" care au rezultate foarte bune la învăţătură beneficiază de scutiri de taxă. Manualele şi toate celelate facilităţi sunt gratuite pentru toţi elevii.

„Am ales acest liceu economic, singurul liceu particular din oraş, pentru atenţia acordată elevilor şi pentru importanţa de care beneficiază relaţia profesori-elevi-părinţi. Am fost implicată în numeroase activităţi. Liceul nostru are rezultate remarcabile, lucru dovedit şi prin obţinerea acreditării, în anul 2009", ne-a spus Manuela-Teodora Gagiu, elevă în clasa a XI la "Petre S. Aurelian".

Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     

    Vezi calendarul admiterii la liceu în anul şcolar 2012-2013

    Admiterea absolvenților clasei a VIII-a în învăţământul liceal de stat pentru anul şcolar 2012- ...

    Şcoala, la seral. A doua şansă pentru tinerii care nu au diplomă de bacalaureat

    Au început înscrierile la seral. Tinerii care nu au acordat prea mare importanţă educaţiei şi ş ...

    Liceul Particular Concord din Tecuci, lăsat fără autorizaţie. 700 de elevi rămân ai nimănui

    Decizia aparţine ministrului Educaţiei, care a şi trimis către Inspectoratul Şcolar un ordin. U ...

    Tânărul care s-a spânzurat era elev la un liceu privat unde nu a luat nimeni Bac-ul

    Ovidiu Erja, avea 17 ani şi era elev în clasa a zecea la Liceul particular “Ioan Slavici” din T ...

    Au început cursurile la frecvenţă redusă

    În această săptămână, persoanele care nu şi-au finalizat studiile la timp din diferite motive ...

    Vezi calendarul examenului de Bac 2012

    Examenul de bacalaureat - 2012 se va desfăşura dupa metodologia de organizare şi desfăşurare ...

    Mai puţine clase de liceu din toamnă. Revine însă în forţă profesionala

    Inspectoratul Şcolar al Judeţului (IŞJ) Braşov a finalizat panul de şcolarizare pentru 2012-201 ...

    Astăzi încep înscrierile în învăţământul liceal seral

    Absolvenţii de gimnaziu care împlinesc vârsta de 18 ani până la data de 11 septembrie 2011 inc ...


    Mălin Bot

    Decizia de a pedala pe extremismul naţionalist, pentru a aduna voturi la alegerile locale din Odorheiu Secuiesc, plasează Partidul Civic Maghiar (PCM) în categoria partidelor-măscărici. Continuare

    Adevarul on Facebook

    Politicienii care este

    Grigore Cartianu

    Acest articol n-ar fi existat dacă urechile autorului său n-ar fi biciuite, seară de seară, de un cuvânt folosit de politicieni precum bisturiul chirurgical de către ţapinari: „datorită“.

    Du-te acasă, bodyguard!

    Petre Barbu

    Şi am uitat, la dracu’!, să mă iubesc şi să-mi iubesc îngerul meu păzitor.     

    Se poartă căpuşele

    Simona Catrina

    Mi-amintesc de un amic bun ca un corn cald, generos şi chitit pe o viaţă onestă, îndrăgostit ghem de o colegă de facultate.

    Papagalul lui Flaubert

    Andrei Craciun

    Am aniversat de curând, în tăcere, fără fast, ba chiar fără niciun martor, un deceniu de când sunt flaubertian.

    Restauraţia

    Liviu Avram

    Cel mai norocos personaj din procesul Trofeul Calităţii este Adrian Năstase.

     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole