PORTRET: Viorel Alecu a realizat coloana sonoră pentru filmul „Alo, aterizează străbunica!"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Era o tradiţie ca un elev de clasă primară care era pionier să se înscrie la unul dintre cercurile tehnico-aplicative de la Casa Pionierilor, cum se numea pe atunci actualul Palat al Copiilor. Viorel Alecu nu a făcut excepţie în acest caz. Numai că, în timp, elevul de atunci a ajuns directorul Palatului Copiilor.

„Am început la cercul Radio-Rachete. Am bătut sute de motoraşe de rachetă cu mâna mea. Era o concurenţă permanentă între copiii din cerc, a cărui rachetă este mai frumoasă, care zboară mai sus, care vine mai bine la aterizare. Calculatoarele nu existau, aşa că ocupaţiile erau cât se poate de reale, nu virtuale ca-n ziua de azi", îşi aminteşte Viorel Alecu.

Deşi făcea rachete şi din clasa a V-a montajele electronice materializate în generatoare de tonuri pentru învăţarea alfabetului morse, minireceptoare radio şi multe altele, Viorel avea o adevărată pasiune pentru fotografie. Părinţii lucrau în domeniul distribuţiei de film, aşa că pasiunea era bine cultivată în laboratorul de acasă.

„Această pasiune m-a determinat ca la terminarea gimnaziului să urmez liceul la Bucureşti, specialitatea operator cinema. De acolo am plecat direct la Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică. Am avut ocazia ulterior să lucrez cu nume mari din cinematografie. Îmi aduc aminte cu mare plăcere de faptul că eu am făcut coloana sonoră a filmului „Alo aterizează străbunica", comedie de mare succes regizată de inegalabilul Geo Saizescu", şi-a depănat amintirile Viorel Alecu.

De la Buftea, la Brăila

În anul 1983 i s-a oferit posibilitatea de a reveni la Brăila. Era nevoie de un profesionist la cercul foto. Tentaţia de a reveni la Casa Pionierilor a fost mai mare decât a crezut.

„Am pus în balanţă ce ofertă aveam la Buftea şi ce aveam acasă. Iar tentaţia de a reveni ca profesor instructor în locul unde învăţasem ca elev a fost nemaipomenită. Am revenit la Brăila cu toată inima şi nu regret o clipă că am lăsat Centrul de Producţie Cinematografică Buftea. Aici eram acasă şi imediat m-am apucat de treabă", ne-a declarat Viorel Alecu.

„Am reuşit să fac rost de substanţele necesare şi pot spune că în actualul Palat al Copiilor, cum se numeşte acum, am făcut primele fotografii color din municipiu. Cât despre calitatea lor, ele au culorile intacte şi în ziua de astăzi", a conchis directorul Palatului Copiilor.

ÎNTREBĂRI ŞI RĂSPUNSURI

Care a fost ultima peliculă la care ai lucrat?

V.A.: „Ringul", filmul lui Sergiu Nicolaescu. Am lucrat în întregime mixajul de sunet, post sincronul. Abia după ce am terminat lucrul la acest film am putut pleca la Brăila.

Cu ce ochi vede un profesionist un film?

V.A.: "Când mă uit la un film, mă concentrez asupra imaginii, ca profesionist. Nici nu vă vine să credeţi câte «defecţiuni» am sesizat la filme de Oscar. Omul obişnuit compilează imaginea cu sunetul şi pierde din vedere amănuntele. Având bagajul de cunoştinţe necesare văd în fiecare peliculă greşelile care s-au făcut. Am transformat demult vânătoarea de greşeli într-un hobby".

Ce-i place

Sportul. Nu ratează nicio partidă de tenis de câmp cu prietenii. Vara, tot aşa împreună cu amicii merge la câte-o partidă de volei. Este mare amator de excursii şi drumeţii. Spune că a rămas îndrăgostit de ele încă de la 11-12 ani când a început să participe la expediţiile pioniereşti care se organizau pe atunci.

Ce nu-i place

Minciuna şi ipocrizia. Detestă pe cei care caută să fraierească partenerii, care caută să obţină profit din munca altora şi când are ocazia le spune acest lucru, în faţă, fără perdea. Nu-i plac aranjamentele, crede că toate activităţile din societate ar trebui făcute pe faţă, cu curaj, nu cu tot felul de tratative ascunse.

Născut: 12 septembrie 1959, Brăila.

Studii: IATC-operator imagine film, sunet, montaj.

Ocupaţie: Profesor.

Familia: căsătorit, un copil.

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite