PORTRET: Jenică Dominic Tănase este poliţistul de proximitate care stă de vorbă cu oamenii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Agent principal în cadrul compartimentului Poliţiei de Proximitate, Dominic Tănase încearcă să-i facă pe brăileni să se simtă în siguranţă.

Se află zilnic în mijlocul dumneavoastră, gata oricând să vă asculte problemele şi să vă ofere soluţii. El este Jenică Dominic Tănase, agent principal în cadrul compartimentului Poliţiei de Proximitate.

Cunoaşte directorii de şcoli, elevii problemă, copii străzii, administratorii de bloc sau patronii magazinelor. Îţi sună la uşă când dai muzica prea tare, când te-a supărat vecinul ori te-ai certat cu nevasta. Este prezent când reclami că ţi s-a furat casetonul din maşină ori că ţi-a dispărut telefonul mobil din sala de sport.

"Rolul poliţistului de proximitate este să-i facă pe cetăţeni să se simtă mai în siguranţă. De asemenea, suntem puntea de legătură între comunitate şi instituţiile care le pot rezolva problemele", completează Dominic Tănase.

Poliţistul vă poate ajuta să puneţi capăt conflictului cu vecinii, îi sfătuieşte pe vârstnici cum să procedeze pentru a nu deveni victime şi este prietenul copiilor, pe care îi învaţă cum să se ferească de infractori.

"Acţionez pe linie preventivă şi iniţiez proiecte pe linia de siguranţă a cetăţeanului. Spre exemplu, acum avem un proiect iniţiat încă din 2008 de Poliţia de Proximitate, în parteneriat cu Primăria Brăila şi Consiliul Judeţean al Personaleor Vârstnice, care se numeşte <Împreună pentru o viaţă mai bună>. Prin intermediul proiectului, participăm ca invitaţi la notele de audienţă ale domnului primar şi viceprimar", spune poliţistul.

Zilnic, în Piaţa Halelor

Jenică Dominic Tănase a intrat în Poliţie în 2001, după absolvirea Şcolii de Agenţi de Poliţie de la Câmpina. Apoi a absolvit Facultate de Drept, iar în 2006 a fost selectat să facă parte din cadrul compartimentului Poliţiei de Proximitate.

„Îmi place ceea ce fac. Este o meserie onestă şi lucrez în sprijinul comunităţii cu mândrie şi profesionalism", spune poliţistul, care adaugă că pentru el cea mai mare reuşită profesională este atunci când brăilenii îi mulţumesc pentru activitatea depusă.

Pe Jenică Dominic Tănase îl găsiţi zilnic, în Piaţa Halelor, în intervalul orar 12.00 - 13.00, iar în zilele de marţi şi joi vă spune prezent şi de la ora 16.00 până la 18.00.

„Ca şi perimetru de acţiune, am în vedere străzile 1 Decembrie 1918, Diana, Ştefan cel Mare, Ştefan Octavian Iosif, Apollo, Calea Galaţi, Linia CFR şi bulevardele Independenţei şi Dorobanţilor", mai spune poliţistul.

ÎNTREBĂRI ŞI RĂSPUNSURI

Care sunt problemele majoare cu care se confruntă cetăţenii?

"Majoritatea problemelor pleacă din latura socială, a vieţii de zi cu zi. Până ajung la noi, unele persoane îşi găsesc refugiul în consumul exagerat de băuturi alcoolice. Cu ele este cel mai greu de mediat conflictul, pentru că sunt persoane irascibile".

Dar compartimentul Poliţiei de Proximitate?

„Ar fi de preferat să fie mai mulţi poliţişti de proximitate pe aria de responsabilitate pentru că actualmente suntem un poliţist de proximitate la 18.000 de locuitori. În rest, nu pot spune că avem probleme. Fiecare ştie ce are de făcut şi îşi face treaba cât mai bine".

Ce-i place

"Mă pasionează sportul şi fotografia şi, sporadic, pescuitul. Îmi plac în general toate activităţile sportive, dar în special, mă atrage înotul. Ador să îmi petrec timpul alături de membrii familiei mele, să plecăm în excursii şi să ne plimbăm în aer liber".

Ce nu-i place

"Îmi displac minciuna, aroganţa sau ipocrizia. Nu-mi place dezinteresul unora faţă de lucrurile promise. De asemenea nu-mi sunt dragi lipsa de respect şi incultura. Nu-mi place faptul că unii cetăţeni nu sunt deschişi şi nu se sesizează atunci când aproapele lor este în pericol. Ne comportăm ca nişte actori".

Profil

NĂSCUT. 18 iunie 1979, Galaţi

STUDII. Facultatea de Drept

OCUPAŢIE. Poliţist de proximitate

FAMILIE. Căsătorit, doi copii

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite