Nici Bac-ul nu mai e ce-a fost

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Nicoleta Butnaru, redactor şef adjunct
Nicoleta Butnaru, redactor şef adjunct

Brăila a fost printre puţinele judeţe din ţară care nu a „beneficiat" de monitorizare video la examenul maturităţii. Cu toate acestea, procentul de promovabilitate a ajuns la doar 56,1 %, cu 20% mai mic decât cel de anul trecut.

Prin urmare, e lesne de înţeles că nu stressul provocat de Big Brother a stat la baza dezastrului de la Bac. Şi totuşi, la Brăila, faţă de alte judeţe, a fost bine. Spre deosebire de alţi ani, n-am avut licee în care să fi picat toţi candidaţii. Dar, lasă că nici la Evaluarea Naţională n-am stat mai bine! 50 la sută dintre puştii de clasa a opta au luat note cu care, altădată, nici la stână nu te primea: 1, 2, 3. Note ruseşti!
La Bac, cel mai prost a stat Liceul „Istrati" care a avut un singur „reuşit", faţă de procentul de 20% de anul trecut. Curios este că acel „reuşit" nu face parte din generaţia 2011, ci din aceea de anul trecut, dovadă că şcoala din 2010 era de cel puţin 6.
Da, dar, anul trecut, erau mai puţini profesori „meditatori", mai puţine magazine de etnobotanice şi de piercing în oraş, mai puţine tăieri salariale, mai puţine catedre rămase libere după titularizare şi, de ce nu, mai puţine dezacorduri în sistemul de Învăţământ. S-a împuţit treaba, doamnelor şi domnilor cadre (neutru- sic!)! Asta-i problema! Elevii nu mai sunt elevi, profesorii nu mai sunt profesori, miniştrii nu mai sunt miniştri!
Elevii sunt nişte ei şi ele care fug de la ora de mate, să facă sex oral în liftul blocului de vizavi de liceu, profesorii sunt nişte indivizi împărţiţi în grevişti ai foamei, hărţuitori sexuali şi şnapani care îşi şantajează elevii pentru a-i atrage să facă meditaţii la ei cu 30 de lei ora.
D-apoi, nici miniştrii nu mai arată a miniştri. Unii au fentat Bac-ul propriu, iar apoi o dau cotită că au confundat colegii cu cadrele şi lapsusurile cu succesurile. Atunci, ce pretenţii să mai ai de la generaţia-chat?!

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite