Sute de brăileni au ales să muncească fără carte de muncă pentru a-şi hrăni familiile

0
Publicat:
Ultima actualizare:
La unele fabrici de confecţii şi acum angajatele muncesc la negru
La unele fabrici de confecţii şi acum angajatele muncesc la negru

Deşi la mijlocul lui 2009, inspectorii de muncă spuneau că munca la negru este în descreştere, ultimele luni ale anului au evidenţiat o creştere a numărului celor dispuşi să muncească în orice condiţii.

Odată cu scăderea numărului de locuri de muncă, tot mai mulţi şomeri sunt dispuşi să ignore legea numai pentru a avea un ban în casă. Din totalul celor 1.389 de agenţi economici verificaţi, 69 foloseau 117 persoane fără forme legale de încadrare din care 46 erau femei şi un minor.

Totalul sancţiunilor aplicate s-a ridicat la 175.500 de lei, iar inspectorii de muncă au dispus măsuri obligatorii de încheiere în formă scrisă de contracte individuale de muncă pentru toate persoanele depistate, dar şi înregistrarea la Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) a contractelor de muncă, întocmirea şi depunerea documentelor de plată lunară a salariilor.

Disperare printre şomeri

„În ultimile două luni am înregistrat mai multe cazuri de muncă fără forme legale. La mijlocul anului a existat o tendinţă de descreşterea a numărului celor care munceau fără forme legale", a precizat Victor Voiculeţ, director coodonator al ITM Brăila.

În octombrie 2009 inspectorii de muncă au prins şi amendat cu 34.500 de lei, 16 angajatori care aveau 23 de persoane care munceau la negru din care 16 femei, iar în noiembrie, 19 angajatori au primit sancţiuni în valoare totală de 114.000 lei pentru că au optat să folosească munca la negru în cazul a 76 de persoane din care 50 femei. Şi în decembrie s-au înregistrat câteva cazuri similare.

„Multă lume ne semnalează faptul că sunt persoane în şomaj care muncesc în acelaşi timp la negru pentru a primi şi indemnizaţia de şomaj. Este foarte greu de dovedit acest lucru", a declarat Victor Voiculeţ.

Cele mai multe cazuri înregistrate în acest an au fost la o firmă de confecţii - 26 de angajaţi. Munca la negru a fost descoperită şi în domeniile: comerţului, construcţiilor, alimentaţiei publice, prelucrare lemn şi pază.

Fenomenul rămâne constant la Brăila

Şi în perioada ianuarie - noiembrie 2008, 140 de angajatori fiind prinşi de inspectorii de muncă că au folosit munca a 226 de persoane fără a le întocmi forme legale de încadrare, în timp ce în aceeaşi perioadă a anului 2009, 104 angajatori au fost prinşi cu 216 angajaţi pentru care nu aveau acte legale.

Brăila



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite