Miting aviatic pe cerul Brăilei/Vezi aici programul manifestărilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dacă funcţionarii, profesorii şi chiar şi elevii protestează luni în stradă, pasionaţii zborului fac, de azi, miting în aer. Adevăraţi maeştri ai zborului cu parapanta, cu elicopterul şi cu avioane de mici dimensiuni şi-au dat astăzi întâlnire la Vădeni pentru a face „artă" pe cer.

„Aerial Club" cu sprijinul Consiliului Județean Brăila organizează astăzi și mâine un miting aviatic pe aerodromul de lângă Vădeni.

Aviatorii vor încânta publicul cu zboruri de prezentare, demonstrative și jocuri pentru toate gusturile: vânătoare de baloane, concursuri de paintball din motodeltaplan, salturi cu parașuta, salturi cu parapanta din motodeltaplan, demostrații aeriene cu motoparapanta și demonstrații cu aeromodele.

image

Împătimiții zborului vor putea participa la expozițiile aparatelor de zbor și ale accesoriilor. 

În premieră la această ediție vor fi prezente elicopterul utilitar Kamov 26 și elicopterul ultraușor Rotorway, dar și un balon cu aer cald.

„Vom avea minim 30 de aeronave din țară, Bulgaria, Ungaria și Portugalia. Acțiunea se numește „Borș de pește", iar sâmbătă noaptea facem un borș de pește tradițional lipovenesc pentru cei care vor rămâne peste noapte aici", a precizat Cristian Deceanu.

Acesta a adăugat că va fi și o tombolă, iar câștigătorul va putea să zboare cu motodeltaplanul.

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite