Minoră dispărută de acasă, găsită de către poliţiştii brăileni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
În colimatorul Poliţiei
În colimatorul Poliţiei

Marţi dimineaţă, la orele 9.30, poliţiştii de la Compartimentul Urmăriri al Serviciului de Investigaţii Criminale au efectuat cercetări în teren şi au depistat-o, în satul Baldovineşti, comuna Vădeni, pe minora A.S. (15 ani), din satul Zmeu, judeţul Iaşi, urmărită la nivel naţional, deoarece, în ziua de 10 iunie 2011, a plecat în mod voluntar de la domiciliu, fără a mai reveni.

Din cercetările efectuate a rezultat că minora, în perioada dispariţiei, a locuit împreună cu prietenul ei R.A. (23 de ani), din aceeaşi localitate, cu care are o relaţie de circa 3 ani.
Poliţiştii au stabilit că, din luna februarie 2008 şi până la 11 aprile 2010, când a împlinit vârsta de 15 ani, a întreţinut, în mod voluntar şi deplin consimţit, raporturi sexuale normale repetate cu prietenul ei.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de act sexual cu un minor.

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite