Minor dovedit că a comis mai multe infracţiuni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O persoană din comuna Dudeşti a reclamat la Secţia 3 de Poliţie Rurală Surdila Găiseanca faptul că un minor de 12 ani, localnic, a intrat în curtea locuinţei mamei sale şi a încercat să sustragă bunuri.

Poliţiştii au demarat imediat cercetările şi au stabilit că, la orele 11.00, minorul a pătruns în curtea locuinţei pentru a sustrage bani, a cautat în prima cameră, apoi a intrat în camera unde se afla femeia, care dormea, şi a încercat să o violeze. Strigătele acesteia l-au determinat să fugă de la locul faptei.
De asemenea, acesta s-a deplasat prin comună şi a mai intrat în curtea altei localnice pentru a sustrage bani, a pătruns în locuinţă pe un geam lăsat deschis şi, fiind surprins de partea vătămată, a reuşit să fugă.
Poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de violare de domiciliu, tentativă la viol şi tentativă la furt calificat, minorul fiind identificat şi audiat.
Extinzând cercetările s-a mai stabilit că acesta este autorul comiterii mai multor furturi înregistrate în evidenţe cu autori necunoscuţi: în ziua de 17 octombrie 2009, împreună cu minorul M.I., a pătruns prin escaladarea ferestrei găsită deschisă, în Gradiniţa Dudeşti, de unde au sustras un casetofon şi un ceas de perete; în perioada 25 noiembrie 2011- ianuarie 2012, pe timp de zi, împreună cu M.I., a pătruns prin escaladarea gardului şi dizlocarea geamului unei ferestre, într-un imobil nelocuit, care aparţine localnicului G.V., de unde au sustras o bicicletă, un flex, o pătură, o geacă şi mai multe produse alimentare; în ziua de 17 martie 2012, a pătruns prin escaladarea gardului în curtea localnicului N.C. şi, prin ruperea unui lacăt, în bucătăria locuinţei, de unde a sustras o butelie de aragaz pe care, ulterior, a vândut-o; în ziua de 21 iunie 2012, a pătruns în curtea consătencei M.G., prin escaladarea gardului şi, apoi, în locuinţă pe uşa găsită deschisă, de unde a sustras suma de 200 de lei, fiind surprins de partea vatamată, căreia i-a propus să întreţină relaţii sexuale, fără a exercita acte de violenţă; în perioada 10-22 iunie 2012, pe timp de zi, a pătruns prin escaladarea gardului în curtea imobilului nelocuit care aparţine lui B.S., din comuna Dudeşti, cu intenţia de a sustrage bunuri, însă nu a putut patrunde in interior; în cursul lunii iunie 2012 minorul a pătruns prin escaladarea gardului şi dislocarea geamului unei ferestre în doua imobile care aparţin localnicului D.G., unul fiind nelocuit, de unde a sustras obiecte din fier, în greutate totală de 100 de kg, pe care le-a vândut unui cumpărător de ocazie, fapta nefiind sesizată de partea vătămată, în cauză întocmindu-se dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.
Poliţiştii au contactat referentul social din cadrul Primăriei Dudeşti, urmând să se efectueze demersurile necesare pentru instituirea unei măsuri de protecţie socială asupra minorului, deoarece acesta a mai fost cercetat în perioada 2010- 2012, pentru comiterea mai multor infracţiuni de furt.

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite