Mega-razie a poliţiştilor în municipiul şi judeţul Brăila. Vezi aici rezultatele!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sub coordonarea unui ofiţer de la Inspectoratul General al Poliţiei Române, poliţişti de la Serviciile şi Birourile de Ordine Publică, Rutier şi Investigaţii Criminale şi de la Biroul Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, sprijiniţi de lucrători din cadrul I.J.J. Brăila, au acţionat în municipiul nostru şi în oraşele Ianca, Făurei şi Însurăţei, pentru îmbunătăţirea climatului de siguranţă civică, asigurarea res

De asemenea, forţele de ordine au urmărit prevenirea şi combaterea faptelor antisociale care se comit, de regulă, în mediul urban, în special, infracţiunile cu violenţă săvârşite prin diferite moduri de operare- în zona discotecilor, barurilor şi altor localuri de alimentaţie publică-, a furturilor de animale, de materiale feroase şi neferoase, de material lemnos, din locuinţe, din societăţi comerciale, precum şi depistarea, identificarea şi tragerea la răspundere a celor ce încalcă prevederile legale referitoare la regimul circulaţiei rutiere, pentru reducerea accidentelor rutiere şi a victimizării populaţiei şi depistarea persoanelor şi bunurilor urmărite în temeiul legii.

În cadrul acţiunii au fost organizate şi desfăşurate acţiuni gen controale şi filtre, în zonele cu risc criminogen ridicat şi pe arterele rutiere, pentru depistarea autoturismelor furate, persoanelor şi bunurilor urmărite în temeiul legii, date în consemn, precum şi pentru constatarea în flagrant a unor fapte antisociale, efectuându-se controale corporale, ale bagajelor şi autovehiculelor persoanelor suspecte, în vederea depistării celor care au asupra lor arme albe sau de foc.

Pe parcursul derulării activităţilor specifice, au fost legitimate 293 de persoane, dintre care 105 au fost conduse la sediul Poliţiei, pentru verificări, au fost aplanate 8 conflicte, oprite şi verificate în trafic 89 de autovehicule, din care 13 înmatriculate în alte state, şi au fost aplicate 140 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 28.409 lei, conform OUG 195/2002 şi Legilor 61/1991 şi 12/1990.
Totodată, a fost constatată o infracţiune pentru care a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, au fost reţinute în vederea suspendării 3 permise de conducere şi retrase 3 certificate de înmatriculare.

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite