Exclusiv: Un instalator brăilean fuge în cursa de la Atena la maratonul care marchează împlinirea a 2.500 de ani de la victoria grecilor împotriva perşilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Victor Ilie, maratonistul brăilean care a revenit luni de la Ljiubliana, unde a participat la cea de a 101-a întrecere din viaţa sa, a plecat aseară cu o cursă regulată la Atena.

El va participa, duminică, la maratonul organizat cu ocazia împlinirii a 2.500 de ani de la victoria grecilor, obţinută pe câmpia de la Marathon, împotriva perşilor.

O cursă de suflet

„O legendă relatează faptul că Pheidippides, un mesager atenian, a alergat distanța de 42 de kilometri, de la câmpul de luptă, de la Marathon, până la Atena, pentru a anunța victoria asupra perșilor. În momentul în care a ajuns, a strigat: Nenikikamen (am învins!), după care a murit pe loc", ne-a povestit Victor Ilie.

Victor Ilie este un instalator pasionat de sport

Legenda spune că în cinstea acestui eveniment, la inițiativa baronului Pierre de Coubertin, în programul Jocurilor Olimpice moderne a fost inclusă proba de Maraton, care se aleargă pe o distanță de 42,195 km. „Distanța exactă dintre Marathon și Acropola din Atena", ne-a explicat Victor Ilie. Cursa de duminică se va desfăşura aproape pe acelaşi itinerariu, ca în anul 490 î.Hr.

Va exista o singură neconcordanţă, anume sosirea nu va mai fi făcută pe Acropole, unde se execută ample lucrări de restaurare, ci în incinta stadionului Olimpic din Atena.

„Este o cursă pe care orice maratonist o doreşte. Voi avea posibilitatea de a alerga pe urmele celui care a făcut posibilă această extraordinară probă", ne-a spus, înainte de a pleca către areoportul Băneasa, maratonistul brăilean.

Oficialii greci au făcut măsurători cu ajutorul sateliţilor pentru ca această cursă, pe care ei o numesc Marathonul Original, să aibă fix 42,195 km.

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite