Motopoliţistul brăilean, accidentat în timp ce urmărea maşina în care erau Natalia Mateuţ şi fiul multimilionarului în euro Ţânţaş

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cristian Georgian Dobrilă fusese detaşat pe litoral. Colegii din Inspectoratul de Poliţie exclud ca acesta să fi făcut vreo manevră greşită: era as în motoare.

Agentul principal Cristian Georgian Dobrilă, 30 de ani, din cadrul Serviciului de Poliţie Rutieră Brăila a ajuns ieri noapte în stare gravă la Spitalul Judeţean de Urgenţe Constanţa, iar ieri a fost transferat la Bucureşti.

El urmărea cu motocicleta un Mercedes, dinspre Constanţa spre Medgidia, care circula cu viteză mare şi nu a oprit la semnal. La volan se afla beizadeaua unui om de afaceri din Negreşti Oaş, iar în dreapta, Natalia Mateuţ, fotomodel, fiica lui Dorin Mateuţ.

Poliţistul a ieşit din coloana de maşini şi a pătruns pe sensul de mers Medgidia-Constanţa, pe singura bandă de mers, cu semnalele acustice şi luminoase în funcţiune. A fost izbit în plin de Laurenţiu Dan Anghelescu, conducătorul unui BMW. Şoferul care l-a lovit a declarat că nu l-a văzut.

Poliţistul brăilean era detaşat pe perioada sezonului estival la serviciul de poliţie rutieră din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa, în vederea întăririi efectivelor care supraveghează circulaţia în timpul verii, la malul mării.

Citeşte amănunte în ediţia locală de Galaţi-Brăila a cotidianului "Adevărul" de astăzi. Ziarul se găseşte la toate chioşcurile de difuzare a presei din oraş, împreună cu ediţia naţională a Adevărul (48+16 pagini), la preţul unic de 1,9 lei.

Brăila



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite