LUCRĂRI: Administraţia urmăreşte cum se duc cele 12 milioane de lei în reabilitarea străzii Griviţa

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Lucrările de reabilitare care au început la strada Griviţa sunt în grafic şi se desfăşoară conform planului de măsuri realizat, cel puţin aşa susţine viceprimarul Doiniţa Ciocan. În această dimineaţă, viceprimarul a dat asigurări că muncitorii firmei care au câştigat licitaţia lucrează în conformitate cu cele prevăzute în contract.

În cadrul conferinţei de presă din această dimineaţă, Doiniţa Ciocan a subliniat faptul că în acest moment executantul lucrării de pe strada Griviţa îşi face treaba conform graficului anunţat, nefiind vorba în niciun caz de încetinirea ritmului lucrărilor.

„Societatea care face lucrările este în grafic pentru tronsonul la care se lucrează, respectiv strada Carpaţi - Calea Galaţi şi a executat lucrările prevăzute de îndepărtare a bordurilor, doborârea şi îndepărtarea arborilor şi a rădăcinilor acestora, au început lucrările la reţeaua de canalizare şi se vor înlocui stâlpii de iluminat", a punctat viceprimarul Ciocan.

Contractul pentru execuția de lucrări este în valoare de 12.191.857,23 lei şi a fost semnat cu SC Tehnologica Radion SRL din București, contribuţia municipalităţii fiind de 2% din suma contractată. Termenul de execuţie al lucrării este de 18 luni.

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite