Liceul de Artă din Brăila face pregătiri intense pentru Concursul Naţional „Gh. Naum"

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Prof. Cornelia Conon, director adjunct al Liceului de Artă Brăila
Prof. Cornelia Conon, director adjunct al Liceului de Artă Brăila

După ce, ieri, Liceul de Artă „Hariclea Darclee" şi-a sărbătorit patronii spirituali, pe Sfinţii Mihail şi Gavriil, de astăzi, prestigioasa instituţie de învăţământ a intrat în febra pregătirilor pentru Concursul Naţional „Gh. Naum", aflat la a XVI-a ediţie.

Evenimentul are loc în perioada 15-20 noiembrie 2010.

„Concursul are drept scop promovarea tinerelor talente din domeniul artelor plastice, atât din liceul nostru, cât şi din celelate instituţii de profil din toată ţara. Necesitatea realizării şi menţinerii acestui concurs rezidă din faptul că, încă de la prima ediţie, din 1995, manifestarea s-a bucurat mereu de o largă participare a elevilor de la toate liceele din ţară. Asta şi datorită nivelului valoric ridicat, al jurizării profesioniste, realizată de către cadre didactice universitare şi artişti plastici consacraţi", a precizat directorul adjunct al Liceului „Hariclea Darclee", prof. Cornelia Conon.

Reprezentanţii liceului-gazdă fac, cu acest prilej, apel către instituţiile locale, pentru susţinerea morală şi financiară a concursului.

Naum, pictor şi gravor

Gheorghe Naum (1907-1968) a fost unul dintre cei mai mari artişti plastici brăileni, ale cărui teme preferate au fost Portul şi Balta Brăilei.

Naum se trăgea dintr-o veche familie de macedoneni stabiliţi pe aceste meleaguri şi a văzut lumina zilei în comuna Islaz (Brăiliţa). A terminat Academia de Arte Frumoase Bucureşti în anul 1930, avându-i dascăli pe Fr. Stork, C-tin Artachino, G. Demetrescu, Camil Ressu şi Gabriel Popescu. A urmat şi cursuri de sculptură cu reputatul Dimitrie Paciurea. Lucrările sale sunt licitate, astăzi, cu sume importante.

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite