Brăila: L-a păcălit pe un minor că îi cumpără role ca să-l facă să întreţină raporturi sexuale cu el. Violatorul a fost arestat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un bărbat de 37 de ani din municipiul Brăila i-a promis unui copil de 13 că îi va cumpăra o pereche de role, doar ca să-l determine pe acesta să întreţină raporturi sexuale cu el. Fapta a fost reclamată la Poliţie de asistentul social în plasamentul căruia se afla copilul.

Fapta s-a petrecut în prezenţa fratelui victimei, tot un minor în vârstă de 17 ani, la începutul lunii mai, în locuinţa suspectului.
Victima a fost examinată din punct de vedere medico-legal şi s-a concluzionat că prezintă leziuni care necesită pentru vindecare 7-8 zile de îngrijiri medicale.


Ieri, violatorul a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila care a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi a sesizat instanţa de judecată care a emis, pe numele lui, mandat de arestare preventivă, pe o perioadă de 29 de zile, pentru săvârşirea infracţiunii de act sexual cu un minor, fiind încarcerat în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al IPJ Brăila.

Brăila



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite