Jandarmii au prins opt inşi care făceau comerţ ilegal cu ţigări

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sute de pachete de ţigări au fost confiscate
Sute de pachete de ţigări au fost confiscate

Într-o singură zi, au fost date amenzi de 8.000 de lei şi au fost confiscate sute de pachete de ţigări.

În timpul patrulărilor făcute pe străzile şi în pieţele oraşului, joi, 4 martie, jandarmii brăileni au surprins opt persoane care comercializau ilegal pachete de ţigări.

Oamenii legii au aplicat, cu acest prilej, amenzi însumând 8.000 de lei, în conformitate cu Legea 12/ 1990 republicată, privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite.

Câteva exemple: în jurul orei 10.30, o patrulă a Jandarmeriei Brăila l-a depistat pe George I., în vârstă de 36 ani, care oferea spre vânzare 153 pachete cu ţigări de diferite mărci şi care nu aveau aplicate timbre fiscale.

În jurul orei 12.30, jandarmii l-au depistat pe Antonel C., în vârstă de 35 ani, în timp ce comercializa 40 pachete cu ţigări într-o staţie de autobuz situată pe Calea Călăraşilor.

Un alt echipaj al Jandarmeriei l-a identificat pe Marian V., de 21 ani, care oferea spre vânzare 90 pachete cu ţigări, chiar pe Calea Călăraşilor, fără a deţine acte de provenienţă.

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite