Ionuţ Vlaicu este specialist în proba de 110 metri garduri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

A început să joace handbal în clasele primare, dar pentru că unii dintre coechipieri nu se purtau ca într-o echipă, a ales să practice un sport individual. Are deja un palmares impresionant.Şi în lipsa unei piste de atletism se poate face performanţă. Acest lucru ni l-a dovedit Ionuţ, un tânăr de 22 de ani care este multiplu campion naţional şi vicecampion balcanic.

Ionuţ şi-a descoperit pasiunea pentru atletism datorită mamei sale, fostă campioană la cros.

Cu toate acestea, el nu a început să practice atletismul din copilărie. Părinţii au preferat să îl înscrie mai întâi la handbal, în echipa şcolii unde învăţa pe atunci.

„Eram printre cei mai buni din echipa şcolii, dar nu m-a atras pentru că era un joc de echipă şi unii dintre colegii mei nu-şi dădeau interesul", ne-a marturisit Ionuţ Vlaicu.

Astfel, pe când termina clasa a IV-a, Ionuţ a avut ocazia să participe la o selecţie organizată de profesorul de atletism, Laurenţiu Obrocaru, în urma căreia a fost selectat pentru clasa de atletism a Liceului cu Program Sportiv (LPS). În clasa a V-a, el era deja elev al liceului sportiv.

„Am făcut parte din prima generaţie de elevi a profesorului Laurenţiu Obrocaru. Sub îndrumarea dumnealui, am reuşit să obţin rezultate extraordinare", îşi aminteşte atletul.

Prima medalie

În clasa a VII-a, Ionuţ a participat la Campionatul Naţional de la Bacău, unde a reuşit să obţină medalia de bronz, la proba de 60 metri garduri.
Anul 2005 a fost unul extraordinar de roditor din punct de vedere competiţional pentru Vlaicu.

Participarea la Campionatul Mondial din Maroc i-a adus atletului locul 19 la proba de 110 metri garduri.

„Locul obţinut l-a mulţumit extraordinar de mult pe domnul antrenor", a ţinut să precizeze sportivul.

La Balcaniada care s-a desfăşurat în acelaşi an în Grecia, Ionuţ a reuşit să devină vicecampion balcanic, ocupând locul al doilea pe podium, la proba de 110 metri garduri.
„În acelaşi ani am reuşit să obţin medalia de aur la aceeaşi probă şi medalia de argint la probade 400 metri garduri, la Campionatul Naţional", ne povesteşte Ionuţ Vlaicu.

Doi ani mai târziu, în 2007, cu ajutorul profesoruli Mihail Dumitru, elevul participă la Campionatul European de juniori 1, unde obţine un mulţumitor loc 18 la proba de garduri. În acelaşi an iese campion naţional la tineret, iar la campionatul de seniori obţine medalia de bronz.

Totodată, în Serbia, la Balcaniadă obţine locul patru, tot la proba de 110 metri garduri.

2009 îi aduce medalia de aur la Campionatul Naţional de Tineret. În prezent se pregăteşte pentru campionatele care vor avea loc anul acesta.

întrebări şi răspunsuri

Ai reuşit să dobori vreun record?

I.V.: În anul 2007, în sezonul de iarnă, la Campiontul Naţional de la Bucureşti, am obţinut medalia de aur terminând cursa cu timpul de 7,95. Timpul pe care l-am scos eu nu reuşise nimeni să-l atingă până atunci.

Ce beneficii ai de pe urma acestui sport?

I.V.: Din punct de vedere financiar, nu ai cum să fii mulţumit. Pentru o medalie de aur obţinută la un campionat naţional primeşti 2.000 de lei, pentru care te chinui şi te antrenezi tot anul. Consider că beneficiul cel mai mare de pe urma atletismului este satisfacţia personală că ai reuşit să duci numele oraşului şi al ţării pe podiumurile din întreaga lume.


ce-i place

Îi place să se distreze cu prietenii şi trăieşte fiecare clipă la maxim. Îi plac oamenii care îl ajută şi care îl înţeleg atunci când are o problemă. Uneori, îi place să viseze şi de foarte multe ori o face cu ochii deschişi. Adoră să călătorească şi să vadă locuri pe care nu le-a mai vizitat niciodată.

ce nu-i place

Nu-i plac oamenii care conduc ţara, mai ales parlamentarii care mai tot timpul sunt arătaţi la televizor cum dorm la locul de mucă. Nu-i plac oamenii care mint şi nici cei care sunt răutăcioşi. Nu îi place ţara în care trăieşte şi faptul că nu prea face nimeni nimic pentru sport.

profil
NĂSCUT. 27 martie 1988, Brăila
STUDII. Liceul cu Program Sportiv Brăila
OCUPAŢIE. Atlet
FAMILIE. Necăsătorit

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite