Investiţie: Brăila va avea un Centru de Glaucom de 90.000 de euro!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Secţia Oftalmologie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Brăila a primit aparatura necesară, urmând ca, în câteva luni, instituţia să inaugureze un modern Centru de Glaucom, singurul de acest gen din sud-estul României. Astfel de centre mai sunt doar la Bucureşti, Iaşi şi Craiova.

„Investiţia se ridică la 90.000 de euro. Anul acesta, în cadrul spitalului nostru vor fi făcute investiţii de câteva milioane de euro", a spus dr. Mihai Iugulescu, directorul medical al Spitalului Judeţean de Urgenţă.

„Deschiderea Centrului de Glaucom, cu sprijinul Consiliului Judeţean Brăila, reprezintă un imens beneficiu pentru pacient. Acesta va beneficia de aparatură modernă şi performantă, asemenea multor clinici din lume. Diagnosticul precoce va putea deveni şi pentru noi un scop atins, fiind urmat de o terapie adecvată. Pacientul va fi principalul destinatar al tehnicilor moderne", a precizat dr. Alina Mihaela Neacşu, medic primar oftalmolog în cadrul spitalului.

Beneficii

Până acum, pacienţii erau nevoiţi să meargă la Bucureşti sau la Iaşi. Odată cu inaugurarea centrului, pacienţii din judeţele vecine vor putea veni la Brăila pentru tratarea glaucomului.

Potrivit dr. Neacşu, depistarea precoce, în stadii incipiente, a glaucomului este salutară pentru prevenirea orbirii.
Evoluţia bolii duce, în 10 % din cazuri, la pierderea vederii la ambii ochi, în circa zece ani. Cu tratament, evoluţia bolii conduce, în 8% din cazuri, la orbire, dar în 20 de ani.

În prezent, pacienţii sunt diagnosticaţi şi urmăriţi prin reţeaua ambulatorie a medicilor oftalmologi, cu sprijinul medicilor de familie. Aceste sarcini vor fi preluate de către noul Centru de Galucom.

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite