Introducere de obiecte interzise în penitenciar

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Penitenciarul Brăila
Penitenciarul Brăila

Şeful de tură din cadrul Penitenciarului Brăila a sesizat la Poliţia Municipiului faptul că asupra unui deţinut a fost găsit un telefon mobil, imediat după programul de vizită.

În urma verificărilor efectuate a rezultat că deţinutul a fost vizitat de concubina lui, de 23 de ani, aceasta fiind însoţită de un prieten de 30 de ani, care a vizitat un alt deţinut.
Poliţiştii au întocmit dosar penal pentru comiterea infracţiunii de introducere de obiecte interzise în penitenciar, faptă prevăzută şi pedepsită de Legea 275/2006, privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal.
Cercetările continuă pentru a se stabili care dintre cele două brăilence a introdus telefonul în penitenciar şi i l-a dat deţinutului.

Brăila

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite