AFACERI: În atenţia persoanelor juridice fără scop patrimonial

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Şanse pentru firmele mici
Şanse pentru firmele mici

Direcţia Generală a Finanţelor Publice judeţ Brăila aduce în atenţia persoanelor juridice fără scop patrimonial principalele aspecte privind încheierea exerciţiului financiar al anului 2011.

Obligativitate : Persoanele juridice fără scop patrimonial prevăzute la art.1, alin.(2) din Legea contabilităţii nr.82/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, întocmesc situaţii financiare anuale la 31.decembrie în conformitate cu Reglementările contabile pentru persoanele juridice fără scop patrimonial, aprobate prin O.M.E.F.nr.1.969/2007, utilizând programul de asistenţă elaborat de M.F.P. pentru acestea.

Completare, depunere : Situaţiile financiare anuale cuprind bilanţul şi contul rezultatului exerciţiului.Organizaţiile patronale şi sindicale, precum şi alte organizaţii fără scop patrimonial, care nu desfăşoară activităţi economice, cu excepţia persoanelor juridice fără scop patrimonial de utilitate publică, întocmesc situaţii financiare anuale simplificate care cuprind bilanţul prescurtat şi contul prescurtat al rezultatului exerciţiului.
Situaţiile financiare la 31.decembrie 2011 se depun la unităţile teritoriale ale M.F.P. în format hârtie şi în format electronic, sau se transmit în format electronic, având ataşată o semnătură electronică extinsă. Formatul electronic constă într-un fişier pdf. având ataşat un fişier cu extensia "xml" şi un fişier cu extensia „ zip". Fişierul cu extensia "zip"va conţine raportul administratorilor, raportul de audit sau raportul comisiei de cenzori, după caz, procesul-verbal al adunării generale privind aprobarea situaţiilor financiare anuale, declaraţia de asumare a răspunderii conducerii persoanei juridice pentru întocmirea situaţiilor financiare anuale în conformitate cu Reglementările contabile pentru persoanele juridice fără scop patrimonial, scanate alb-negru, şi cu o rezoluţie care să permită încadrarea în limita a 10 MB a fişierului pdf.la care este ataşat fişierul „zip".

Formularistică: Formatul electronic al situaţiilor financiare anuale se obţine prin folosirea programului de asistenţă elaborat de M.F.P., care este pus la dispoziţia persoanelor juridice fără scop patrimonial în mod gratuit de către unităţile fiscale sau poate fi descărcat de pe site-ul A.N.A.F. la adresa www.anaf.ro, secţiunea Declaraţii electronice/Descărcare declaraţii.

Termenul de depunere : Termenul de depunere al situaţiilor financiare anuale ale persoanelor juridice fără scop patrimonial la unităţile teritoriale ale M.F.P.este de 120 zile de la încheierea exerciţiului financiar, respectiv 30.aprilie.2012.

Important: Persoanele juridice fără scop patrimonial care conduc contabilitatea în partidă simplă nu întocmesc situaţii financiare anuale.

Brăila

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite